Valabilitatea contractului cadru dintre CNAS și furnizorii de servicii medicale se prelungește până la 30 iunie 2023

Valabilitatea contractului-cadru dintre Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi furnizorii de servicii medicale se prelungeşte până la 30 iunie 2023, informează un comunicat de presă transmis, miercuri, de instituţie, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 22 mart. 2023, 18:29
Valabilitatea contractului cadru dintre CNAS și furnizorii de servicii medicale se prelungește până la 30 iunie 2023

„Prelungirea este necesară pentru asigurarea continuităţii acordării asistenţei medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate în trimestrul al II-lea, în condiţiile în care s-a stabilit, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, că un nou model de contract-cadru va fi finalizat până la sfârşitul trimestrului respectiv”, precizează sursa citată.

Decizia a fost luată printr-o hotărâre de guvern. Actul normativ mai prevede că furnizorii de servicii conexe actului medical care desfăşoară activitate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate au obligaţia ca până la 30 iunie 2023 să facă demersurile necesare pentru utilizarea cardului naţional în procesul de acordare a serviciilor decontate de CNAS.

„La ora actuală am finalizat etapele de dezbateri publice, negocieri şi consultări pentru viitorul Contract-cadru, care va cuprinde noutăţi importante pe toate domeniile de asistenţă medicală, dar mai ales pe asistenţa medicală primară, unde vor fi introduse noi instrumente de stimulare a serviciilor medicale de prevenţie şi de orientare a pacienţilor pentru depistarea precoce a bolilor şi pentru tratarea afecţiunilor ce pot fi abordate în ambulatoriu”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, citată în comunicat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...