Ungaria cere Suediei să nu mai comenteze problemele sale interne, pentru a-i ratifica aderarea la NATO

Parlamentarii ungari aşteaptă asigurări din partea guvernului suedez că membrii acestuia vor renunţa la obiceiul de a emite păreri critice despre guvernul ungar şi statul de drept din Ungaria, pentru ca legislativul de la Budapesta să ratifice în schimb aderarea Suediei la NATO, a declarat duminică directorul politic al guvernului condus de Viktor Orban, Balazs Orban.
AGERPRES - lun, 27 mart. 2023, 14:43
Ungaria cere Suediei să nu mai comenteze problemele sale interne, pentru a-i ratifica aderarea la NATO

„Este clar ca lumina zilei că noi susţinem aderarea Suediei (la NATO), guvernul deja a luat o decizie, şi acum ea este la parlament, dar aici există o mică problemă”, a spus Balazs Orban la postul public de radio ungar, citat de agenţia MTI.

„Unii parlamentari ungari nu se simt confortabil (faţă de această aderare), pentru că ei au văzut în ultimii ani cum unii membri ai guvernului suedez şi-au făcut un obicei din a pune mereu la îndoială starea democraţiei în Ungaria, au jignit întruna alegătorii şi parlamentarii ungari, şi odată cu ei întreaga Ungarie”, a explicat oficialul ungar, scrie Agerpres.

Ungaria nu emite poziţii asupra chestiunilor ce ţin de afacerile interne ale Suediei şi se aşteaptă la acelaşi lucru din partea acestei ţări, iar „parlamentarii ungari aşteaptă asigurări (din partea membrilor guvernului suedez) că nu vor mai exista dezbateri politice între ei (despre Ungaria) şi că nu există probleme cu bazele cooperării ungaro-suedeze”, a mai spus Balazs Orban.

În cazul Finlandei, există o „prietenie istorică unică şi o alianţă” a Ungariei cu această ţară şi „se pare că am reuşit să obţinem asigurări din partea finlandezilor că aceste probleme nu vor persista în viitor”, dar situaţia este diferită în cazul Suediei, a explicat mai departe acelaşi oficial ungar.

Turcia şi Ungaria sunt singurele ţări membre ale NATO care încă nu au ratificat aderarea Suediei şi Finlandei la această organizaţie, ţări pe care premierul ungar Viktor Orban le-a acuzat că, asemeni Bruxellesului, răspândesc „minciuni sfruntate” despre situaţia democraţiei şi a statului de drept în Ungaria.

Dar preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat vinerea trecută că şi-a dat în cele din urmă acordul pentru aderarea Finlandei la Alianţei, parlamentul de la Ankara urmând să o ratifice. Cât despre ratificarea aderării Suediei, Erdogan a spus că aceasta mai aşteaptă, întrucât guvernul de la Stockholm nu a dat curs cererilor Ankarei de a extrăda către Turcia persoane pe care aceasta le consideră având legături cu organizaţii teroriste, în special din zona kurdă.

Imediat după declaraţia preşedintelui turc, Ungaria a anunţat că va ratifica pe 27 martie aderarea Finlandei la NATO.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...