Banca Mondială avertizează că ritmul de creștere economică va încetini până la cel mai mic nivel din ultimii 30 de ani dacă guvernele nu adoptă măsuri curajoase

Potenţialul de creştere a economiei mondiale va coborî la finele acestui deceniu până la 2,2%, cea mai redusă valoare din ultimii 30 de ani, dacă decidenţii nu vor adopta politici ambiţioase pentru a creşte oferta de mână de lucru, productivitatea şi investiţiile, a avertizat luni Banca Mondială, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 27 mart. 2023, 20:35
Banca Mondială avertizează că ritmul de creștere economică va încetini până la cel mai mic nivel din ultimii 30 de ani dacă guvernele nu adoptă măsuri curajoase

Acest declin al potenţialului de creştere ar urma să afecteze atât cele mai avansate ţări cât şi ţările în curs de dezvoltare şi cele emergente, începând cu China, a precizat Banca Mondială într-un raport publicat luni.

În schimb, eforturile concertate de a creşte investiţiile în sectoarele sustenabile, reducerii costurilor pentru schimburile comerciale, stimularea creşterii sectorului serviciilor şi extinderea participării forţei de muncă ar putea îmbunătăţi creşterea economică potenţială cu 0,7 puncte procentuale, până la 2,9%, se arată în raportul Băncii Mondiale

„Există pericolul unui deceniu pierdut pentru economia mondială. Actualul declin al potenţialului de creştere are consecinţe grave pentru capacitatea lumii de a aborda provocările multiple actuale, sărăcia, decalajul veniturilor şi schimbările climatice”, a declarat economistul şef al Băncii Mondiale, Indermit Gill.

Potenţialul de creştere a economiei mondiale este un fel de „limită de viteză” pentru economia globală, arătând ritmul maxim de creştere pe termen lung pe care îl poate atinge economia mondială fără a declanşa o inflaţie în exces.

Potrivit raportului Băncii Mondiale, crizele suprapuse din ultimii ani, inclusiv pandemia de COVID-19 şi invazia rusească din Ucraina, au pus capăt la aproape trei decenii de creştere economică susţinută. În consecinţă, creşterea medie potenţială a PIB-ului mondial ar urma să scadă până la 2,2% în 2022-2030 de la 2,6% în 2011-2021, fiind cu aproape o treime mai mic decât cel de 3,5% înregistrat în deceniul 2000-2010.

Investiţiile reduse vor conduce şi la diminuarea potenţialului de creştere în rândul economiilor în curs de dezvoltare, pentru care ritmul mediu de creştere a PIB ar urma să se reducă până la 4% pentru restul acestui deceniu, de la unul de 5% în deceniul 2011-2021 şi unul de 6% în 2000-2010.

Pentru a modifica traiectoria şi a atrage mai multe investiţii, decidenţii ar trebui să dea prioritate îmblânzirii inflaţiei, asigurării stabilităţii sectorului financiar şi reducerii datoriei, susţin experţii Băncii Mondiale. O majorare a investiţiilor prietenoase cu mediul în transport şi energie, agricultura inteligentă şi sectorul manufacturier, precum şi în sisteme de irigaţii, ar putea impulsiona potenţialul de creştere cu 0,3 puncte procentuale pe an, au adăugat experţii.

Stimularea exporturilor de servicii digitale ar putea aduce şi ele mari câştiguri de productivitate, în timp ce creşterea ratelor de participare a femeilor şi altor categorii la forţa de muncă ar putea impulsiona şi ea potenţialul de creştere a economiei mondiale cu până la 0,2 puncte procentuale pe an până în 2030.

Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de provocările generate de pandemie.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...