Preşedintele Iohannis a discutat cu Frans Timmermans despre implementarea Pactului Verde şi aderarea României la Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil de Pactul Verde European.
AGERPRES - vin, 31 mart. 2023, 15:11
Preşedintele Iohannis a discutat cu Frans Timmermans despre implementarea Pactului Verde şi aderarea României la Schengen

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţia a fost centrată pe provocările privind implementarea Pactului Verde European, implicarea Uniunii Europene şi, implicit, a României în combaterea schimbărilor climatice, educaţia privind schimbările climatice şi mediul, precum şi provocarea majoră reprezentată de războiul din Ucraina şi consecinţele acestuia în mai multe domenii.

În cadrul întâlnirii cu înaltul oficial european, şeful statului a evidenţiat implicarea României în gestionarea efectelor războiului din Ucraina şi a accentuat nevoia menţinerii în continuare a sprijinului european pentru ţara vecină, dar şi pentru Republica Moldova, atât timp cât va fi necesar.

Preşedintele Iohannis a accentuat că România va continua să sprijine la nivel naţional, european şi internaţional acţiuni şi politici menite să combată schimbările climatice şi să îmbunătăţească calitatea mediului.

El a prezentat eforturile României în ceea ce priveşte reducerea emisiilor poluante şi poziţia sa pentru menţinerea unui mix energetic echilibrat care să maximizeze utilizarea surselor de energie indigene. În acest sens, şeful statului a subliniat importanţa şi rolul energiei nucleare şi al gazelor naturale în asigurarea tranziţiei energetice verzi.

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene i-a mulţumit preşedintelui Iohannis pentru implicarea sa pe aceste teme de interes major, inclusiv în domeniul educaţiei pentru mediu şi climă, şi promovarea unei abordări integrate la nivelul României în materie de tranziţie verde, informează sursa citată.

Frans Timmermans a subliniat şi importanţa utilizării de către România a tuturor instrumentelor şi a fondurilor europene, inclusiv PNRR şi REPowerEU pentru investiţii în economia verde şi asigurarea tranziţiei climatice.

Înaltul oficial european a exprimat aprecierea pentru rolul jucat de România şi pentru sprijinul său acordat atât Ucrainei, cât şi Republicii Moldova.

Timmermans a transmis şi cu această ocazie sprijinul „ferm” al Comisiei Europene pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o întrevedere şi cu preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...