Hidroelectrica a finalizat lucrările de protecţie la barajul Porţile de Fier I. Investiţia se ridică la 82,7 milioane de lei

Hidroelectrica a recepţionat investiţia în valoare de 82,7 milioane de lei pentru creşterea duratei de viaţă a deversorului barajului Porţile de Fier I.
AGERPRES - lun, 03 apr. 2023, 10:22
Hidroelectrica a finalizat lucrările de protecţie la barajul Porţile de Fier I. Investiţia se ridică la 82,7 milioane de lei

„Hidroelectrica a recepţionat în data de 30 martie a.c. investiţia „Măsuri de protecţie suplimentară a disipatorului barajului deversor Porţile de Fier I”, a cărei valoare se ridică la 82,7 milioane de lei. Lucrările au fost necesare pentru creşterea duratei de viaţă a deversorului barajului Porţile de Fier I şi pentru prevenirea degradării pintenului aval al disipatorului”, se menţionează în comunicatul companiei transmis luni AGERPRES.

Conform sursei citate, investiţia a constat în aplicarea unei soluţii de intervenţie care să prevină deprecierea prin abraziune a betonului pintenului aval al disipatorului şi extinderea degradărilor până la galeria de drenaj aval, situaţie care ar fi pus în pericol stabilitatea barajului şi funcţionarea centralei hidroelectrice Porţile de Fier I.

„Contractul pentru realizarea investiţiei s-a derulat pe o perioadă de doi ani, realizarea efectivă a lucrărilor în amplasament necesitând 6 luni. Vorbim de o intervenţie complexă la acest obiectiv, intervenţie care a necesitat experienţă şi competenţe tehnice ridicate. Este o realizare importantă, care demonstrează angajamentul Hidroelectrica de a dezvolta şi moderniza infrastructura energetică a României şi pentru a asigura un sistem energetic durabil şi sigur pentru generaţiile viitoare”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

Potrivit companiei, necesitatea execuţiei lucrărilor de protecţie suplimentară a disipatorului barajului Porţile de Fier I a apărut în anul 2008 când, în urma controlului efectuat în zona de regularizare aval a barajului, au fost constatate eroziuni atât la disipator cât şi în albia Dunării imediat în aval de baraj.

„Lucrările au fost realizate în comun de către beneficiarii român şi sârb ai amenajării SHEN Porţile de Fier I, în conformitate cu prevederile acordurilor dintre cele două state. Soluţia propusă a urmărit prevenirea degradării disipatorului, prin implementarea unor tehnologii moderne şi inovatoare”, se mai spune în comunicat.

Barajul deversor Porţile de Fier I, situat pe Dunăre la km 943, aval de localitatea Şip, de pe malul drept, şi amonte de localitatea Gura Văii, de pe malul stâng, a fost construit de România în colaborare cu Republica Serbia şi face parte din Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie (SHEN) Porţile de Fier I.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania acordă un credit de 37 de milioane de euro pentru un proiect imobiliar de 1.700 de apartamente în estul Bucureștiului
Banca Transilvania acordă un credit de 37 de milioane de euro pentru un proiect imobiliar de 1.700 de apartamente în estul ...
Banca Transilvania susține dezvoltarea PRIMA Solis, primul proiect high-end din estul Bucureștiului, printr-o finanțare de 37 de milioane de euro pentru PRIMA Development Group, potrivit unui......
Finanțare uriașă pentru România. BEI acordă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei de la Cernavodă
Finanțare uriașă pentru România. BEI acordă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității ...
S.N. Nuclearelectrica S.A. (SNN) anunță că Boardul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat în data de 15 iulie ...
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru Europa, însă pentru valorificarea ...
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
România are cea mai ridicată rată de plată ramburs din Uniunea Europeană: două din trei comenzi online sunt plătite ...