Iohannis: Cred că rotaţia guvernamentală este posibilă şi se va întâmpla

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că rotaţia guvernamentală este posibilă şi se va întâmpla, afirmând că nu există o alternativă viabilă la coaliţia guvernamentală.
AGERPRES - lun, 03 apr. 2023, 14:00
 Iohannis: Cred că rotaţia guvernamentală este posibilă şi se va întâmpla

„Eu cred că această rotaţie este posibilă şi se va întâmpla. Nu cred că, în momentul de faţă, există o alternativă viabilă la această coaliţie şi partidele au înţeles, toate partidele au înţeles acest lucru”, a spus şeful statului, după întâlnirea cu cancelarul german, Olaf Scholz.

Şeful statului a fost întrebat dacă ia în calcul varianta alegerilor anticipate.

„Această rotaţie va veni cu probleme suplimentare care trebuie negociate. În măsura în care va fi nevoie, mă voi implica pentru a garanta stabilitatea şi bunul mers al lucrurilor. Dacă ad absurdum nu se întâmplă aşa şi lucrurile se îndreaptă spre o situaţie de aşa-zise alegeri anticipate – care, expressis verbis, nu sunt prevăzute în Constituţie – dar evident, ele pot avea loc, complicat de ajuns acolo, atunci va fi decizia coaliţiei şi eu mă voi implica pentru a garanta stabilitatea ţării, pentru a garanta un mers normal al lucrurilor publice. Până la urmă alegeri vor fi, cel mai târziu la sfârşitul anului viitor. Încă o dată, eu cred că se va întâmpla rotaţia la conducerea Guvernului şi sunt convins că această coaliţie va merge mai departe. Cum va arăta acest lucru, în detaliu, vom vedea, însă nu sunt motive de îngrijorare”, a afirmat preşedintele Iohannis.

El a reiterat că această coaliţie a apărut ca un rezultat al raţiunii politice.

„România a înţeles că vor veni multe crize. Politicienii au înţeles, spre surprinderea multora, că ţara trebuie guvernată de un Guvern cu o susţinere solidă în Parlament. Aşa s-a creat coaliţia care guvernează România de mai bine de un an, un Guvern condus de premierul Ciucă, care a reuşit să evite un impact grav al tuturor crizelor prin care am trecut până acum, atât criza energetică, cât şi criza de securitate”, a spus Iohannis.

El s-a declarat din nou mulţumit de modul în care s-a guvernat.

„Da, sunt mulţumit, fiindcă ceea ce trebuia să facă coaliţia şi Guvernul, să treacă România prin criză, a făcut-o cu succes. A, că nu absolut toate detaliile au fost rezolvate este, iarăşi, adevărat, dar nici nu cred că s-a aşteptat cineva ca această coaliţie să funcţioneze numai cu foarte bună înţelegere şi numai cu soluţii ideale. Este o coaliţie politică complicată între PNL şi PSD şi trebuie să vedem partea plină a paharului: s-au înţeles şi au rezolvat problemele cu care s-au confruntat”, a adăugat şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bursa de Valori București S.A. informează investitorii că, potrivit informațiilor disponibile pe portalul instant de judecată portal.just.ro, la dată de 29.05.2026 a fost înregistrat pe rolul......
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului magistratului
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului ...
Ministerul Public a transmis, marţi, Ministerului Justiţiei un punct de vedere privind proiectul de lege privind salarizarea ...
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a amânat mult timp acest moment
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a ...
Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv mult aşteptat, care stabileşte un cadru pentru inteligenţa ...
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie despăgubiri de peste 81 de milioane ...