Polonia pregăteşte o strategie nouă în energie. Va investi puternic în reţelele electrice pentru a-şi atinge obiectivele în materie de regenerabile

Reţelele electrice din Polonia vor avea nevoie de o modernizare uriaşă pentru a putea face faţă transmisiei de energie din surse regenerabile şi nucleare, a declarat luni un înalt oficial polonez, în aceeaşi zi în care Polonia a dezvăluit o strategie energetică care prevede tranziţia de la combustibilii fosili, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 03 apr. 2023, 14:50
Polonia pregăteşte o strategie nouă în energie. Va investi puternic în reţelele electrice pentru a-şi atinge obiectivele în materie de regenerabile

În prezent, Polonia generează aproximativ 70% din energia electrică în termocentrale pe cărbune şi a început să lucreze la o nouă strategie energetică încă de la debutul războiului din Ucraina, în ideea de a-şi reduce dependenţa de combustibilii fosili, scrie Agerpres.

„Până în 2040, trebuie să investim aproximativ 500 de miliarde de zloţi (116,1 miliarde de dolari) în reţelele de transport şi distribuţie”, a declarat directorul general de la operatorul reţelei de transport a energiei electrice din Polonia (PSE), Tomasz Sikorski, adăugând că Polonia trebuie să planifice modernizarea reţelelor astfel încât să fie finalizate în paralel cu creşterea capacităţilor regenerabile.

Conform noii strategii energetice a Poloniei, 74% din producţia de electricitate ar urma să provină din surse cu emisii zero, inclusiv regenerabile şi energie nucleară. Autorităţile estimează că, până în 2030, Polonia va avea capacităţi de energie regenerabilă în valoare de 50 de Gigavaţi, urmând ca în 2040 să ajungă la 88 de Gigavaţi.

„Aceste prognoze revizuite ne vor permite să consolidăm suveranitatea energetică a Poloniei şi competitivitatea economiei naţionale precum şi să asigurăm securitatea energetică pentru cetăţeni”, a declarat ministrul polonez al Mediului, Anna Moskwa, la o conferinţă de presă.

Tot conform noii strategii energetice, până în 2040, capacitatea energetică instalată a Poloniei ar urma să se dubleze, ajungând la 130 de Gigavaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
România are cea mai ridicată rată de plată ramburs din Uniunea Europeană: două din trei comenzi online sunt plătite cash la livrare, potrivit raportului EuroCommerce European E-commerce Report......
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 948,3 milioane lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, ...
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Bugetul Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) pentru anul 2026 prevede investiţii de aproximativ un miliard ...
Anunţ de la Guvern despre cererea de plată nr. 5 din PNRR
Anunţ de la Guvern despre cererea de plată nr. 5 din PNRR
Guvernul a luat act, în şedinţa de joi, de o Notă privind revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ...