Proiect româno-moldovean de peste un miliard de euro: 13 hidrocentrale pe Prut

Membrii Comisiei comune pentru Integrare Europeană (CCIE) dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României au discutat marţi, la Chişinău, şi despre un proiect de instalare a 13 hidrocentrale pe râul Prut, proiect care ar costa peste un miliard de euro.
Economica.net - mie, 06 nov. 2013, 05:13
Proiect româno-moldovean de peste un miliard de euro: 13 hidrocentrale pe Prut

Proiectul a fost propus de Florin Constantinescu, vicepreşedinte al Senatului României şi co-preşedinte al CCIE. Constantinescu a declarat presei că este vorba de un proiect elaborat încă de dinainte în 1989 de un institut de proiectări de la Bucureşti şi care prevede construirea a 13 hidrocentrale. El a precizat că a discutat despre acest proiect şi în timpul vizitei la Bucureşti a preşedintelui parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman.

Potrivit vicepreşedintelui Senatului, costul proiectului ar fi de peste un miliard de euro, dar, dacă se va dori şi amenajarea Prutului pentru a-l face navigabil, costurile ar ajunge la aproape două miliarde. El consideră că acest proiect ar putea fi finanţat în baza unui parteneriat public-privat sau din fonduri europene.

‘Este un proiect foarte important pentru ambele ţări. Cred că e o idee bună care trebuie promovată’, a declarat Florin Constantinescu.

Co-preşedintele Comisiei din partea Parlamentului de la Chişinău, Ana Guţu, a salutat iniţiativa, considerând-o extrem de importantă în contextul demersurilor Republicii Moldova pentru asigurarea securităţii sale energetice.

În prezent, România şi Republica Moldova construiesc un gazoduct pe sub Prut, în regiunea oraşelor Iaşi şi Ungheni, care va permite alimentarea cu gaz a ţării vecine. De asemenea, cele două state discută de mai mult timp şi despre interconectarea liniilor electrice de înaltă tensiune. Republica Moldova importă în prezent gaz din Rusia, iar majoritatea energiei electrice – din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...