Topul furnizorilor de energie electrică în 2022. Cine a pierdut și cine a câștigat

Ascensiunea Hidroelectrica pe piața de furnizare către clienții finali, unde și-a crescut de patru ori cota, este elementul dominant al anului trecut, dar clasamentul primilor zece furnizori, întocmit pe baza datelor ANRE mai arată câteva date interesante.
Mihai Nicuţ - mar, 04 apr. 2023, 22:19
Topul furnizorilor de energie electrică în 2022. Cine a pierdut și cine a câștigat

ANRE a publicat recent raportul de piață pentru tot anul 2022, pe baza căruia putem face un clasament al furnizorilor din punct de vedere al cantităților vândute cliențilot finali, în termeni de cotă de piață.

Cantitatea totală de energie furnizată a scăzut anul trecut, la aproape 47,2 TWh față de cei aproape 51 TWh aferenți anului 2019.

Înainte de a vedea clasamentul, mai jos, se impun câteva scurte precizări legate de condițiile anului trecut, atipic pentru piața de energie. În contextul prețurilor foarte mari din piață, care a fost una a producătorilor mare parte din an, al intervențiilor în piață ale statului și al plafonării de prețuri, majoritatea furnizorilor, cu excepția notabilă a Hidroelectrica, care are propria sa producție, arhisuficientă pentru baza actuală de clienți finali, au acționat mai degrabă pentru a diminua pierderile decât pentru a crește și a atrage noi clienți, pentru că schema de plafonare a prețurilor s-a plătit întâi din banii lor, care sunt decontați cu întârziere de la buget – ori mai mulți clienți plafonați înseamnă mai mult necesar de cash. De aceea, unii furnizori nu au mai prelungit contracte ajunse la scadență cu clienții, alți furnizori, cu statut de furnizor de ultimă instanță au fost obligați să preia clienți “lăsați” de primii.

Iată clasamentul anului 2022

Electrica Furnizare este, în termeni de cotă de piață, cel mai mare furnizor de energie electrică din țară și după 2022, la fel cum a fost și în 2021. Cota sa de piață a fost de 17,96% anul trecut, în scădere față de cele 18,42% în anul 2021

Enel Energie și Enel Energie Muntenia (le-am tratat unitar, pentru că sunt parte a aceluiași grup deși sunt două companii) au avut, cumulat, o cotă de piață de 20,97% în 2022. Cota a crescut față de cea din din anul 2021, când a fost de 18,24%. Așadar peste două puncte procentuale în plus. Companiile vor fi cumpărate de grecii de la PPC.

Și E.On Energie România a crescut în 2022. Compania controlată de grupul german a avut 10,57% din piața clienților finali în 2022, în creștere substanțială de la cei 8,93% în anul precedent.

Hidroelectrica urmează în clasament, inclusiv în urma creșterii fulminante pe segmentul clienților casnici, ca urmare a prețului foarte bun, cel mai mic din piață. Compania, care este și cel mai mare producător din România, a avut 8,04% din piață în 2022, în condițiile în care în anul precedent avea doar 2,15%.

Urmează CEZ Vânzare, firma de furnizare controlată în trecut de cehii de la CEZ, vândută fondului de investiții MIRA. Compania a pierdut cotă de piață în 2022, coborând la 5,55%, de la 7,57% anul precedent. Informațiile “pe surse” din piață spun că firma ar fi de vânzare.

Tinmar Energy, al șaselea furnizor în termeni de cotă de piață, o afacere antreprenorială românească, a avut, în 2022 4,97%. O scădere destul de mare față de cele 7,06% din anul 2021.

Engie România, mai cunoscut publicului pentru că furnizează gaze, a avut pe segmentul de energie electrică o cotă de 4,12% în 2022, în creștere de la 3,52% anul precedent.

Urmează OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, dar care este și producător de energie electrică și furnizor, mai ales pentru companii. Compania a avut o cotă de 3,11%, în creștere de la 2,82% în anul precedent.

Getica 95, tot o afacere antreprenorială românească, este pe locul nouă în clasamentul furnizorilor, cu o cotă de 2,41%, mult redusă față de cei 6,82% din anul 2021, în condițiile în care compania a făcut față unei insolvențe, dar a reușit să continue business-ul fără să denunțe contractele cu clienții unilateral, înainte de termen.

A zecea poziție este ocupată de MET România Energy, cu 2,12% cotă pe piața clienților finali. Anul trecut furnizorul, parte a grupului elvețian cu origini maghiare MET, avea 2,04%, đeci și aici a fost o ușoară creștere, în condițiile în care MET vinde aproape exclusiv către clienți comerciali.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...