Marele contraatac în Ucraina. Autorităţile de la Kiev îi îndeamnă pe ucraineni să părăsească teritoriile ocupate sau „să se pregătească”

Kievul i-a îndemnat indirect marţi pe ucrainenii din teritoriile ocupate de Rusia să fugă din zonă în contextul apropiatei contraofensive a forţelor armate ucrainene, relatează miercuri DPA şi Unian.
AGERPRES - mie, 05 apr. 2023, 09:47
Marele contraatac în Ucraina. Autorităţile de la Kiev îi îndeamnă pe ucraineni să părăsească teritoriile ocupate sau

„Îi sfătuiesc pe ucrainenii din teritoriile temporar ocupate fie să plece în ţări terţe, fie să se pregătească”, le-a transmis vicepremierul Irina Vereşciuk într-un mesaj pe Telegram, fără să ofere mai multe detalii, scrie Agerpres.

„Nu e deloc linişte în teritoriile ocupate. Şi nici nu este surprinzător. Responsabilii ocupantului (rus) mai au încă puţin timp să plece de acolo”, afirmă Vereşciuk, adăugând că unii dintre aceştia au început deja „să-şi facă bagajele” şi că ar „fi bine dacă i-ar lua şi pe colaboraţionişti cu ei”.

Iar oamenii simpli din aceste zone ar trebui să se refugieze, a insistat ea. „Ştiţi ce aveţi de făcut, aveţi grijă de voi şi de copiii voştri”, le-a transmis acestora vicepremierul ucrainean.

În acelaşi timp, Departamentul Apărării din SUA a anunţat o nouă tranşă de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 2,6 miliarde de dolari, care include în principal muniţie pentru piesele de artilerie şi alte sisteme de armament, cum ar fi lansatoare multiple de rachete Himars.

Arme şi muniţii în valoare de 500 de milioane de dolari vor proveni din stocurile militare americane, a indicat marţi Pentagonul. Suplimentar, Ucrainei îi vor fi livrate muniţie şi arme suplimentare în valoare de 2,1 miliarde de dolari, ce vor fi achiziţionate din industrie, a precizat acesta. Noile livrări includ sisteme radar pentru apărarea antiaeriană, echipamente de comunicaţii, lansatoare de rachete şi vehicule de diferite tipuri.

SUA sunt considerate cel mai important aliat al Ucrainei în domeniul apărării împotriva invaziei ruse, notează DPA. Noul pachet de ajutor constituie cea de-a 35-a livrare de arme din stocurile americane către Ucraina începând cu august 2021, potrivit Pentagonului.

Pe de altă parte, Statul Major ucrainean a anunţat marţi că avioane de luptă ruse şi ucrainene şi unităţi de artilerie au intrat în acţiune în estul ţării. Statul Major ucrainean nu a oferit detalii cu privire la locurile exacte al acestor lupte.

Partea ucraineană a comunicat de asemenea despre distrugerea a două sisteme ruseşti de război electronic, dar această informaţie nu a putut fi verificată dintr-o sursă independentă, notează DPA.

Contraofensiva ucraineană ar putea începe în săptămânile următoare, a declarat anterior Julianne Smith, reprezentanta permanentă a SUA la NATO, în timp ce ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov a afirmat că aceasta ar putea începe în luna aprilie sau mai, potrivit Unian.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...