Hidroelectrica şi-a vândut un sfert din producţia de curent de anul viitor

Hidroelectrica a încheiat în ultima lună mai multe contracte de livrare de energie pentru 2014, ce totalizează circa 3,5 TWh. Vânzările Hidroelectrica vin după o pauză de patru luni pe bursa de energie.
Florin Cojocaru - mie, 06 nov. 2013, 22:04
Hidroelectrica şi-a vândut un sfert din producţia de curent de anul viitor

Compania de stat Hidroelectrica şi-a vândut prin contracte pe bursă 25% din energia pe care o va produce în 2014(circa 3,5 TWh – n.r.), a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Mihai Teleanu, director de Dezvoltare al companiei. Potrivit acestuia, „mai avem timp pentru sfârşitul anului să mai vindem”. Din mai şi până în octombrie, Hidroelectrica nu a vândut niciun MWh pe bursă.

Preţul mediu la care a vândut compania energie este de 170 de lei/MWh.

Compania avea neacoperit sfârşitul de an şi 2014. De altfel, cele patru luni în care Hidroelectrica nu a fost acivă pe OPCOM(bursa de energie – n.r.)  a fost unul din motivele pentru care Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al companie a vrut să-şi dea demisia. El a acuzat interese obscure ale directorilor executivi şi de vânzări, fără a le menţiona numele, dar a fost convins să renunţe la demisie după discuţii cu premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Energie Constantin Niţă.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, acoperind, în mod obişnuit, circa 30% din producţie. Compania a fost timp de un an în insolvenţă: mai 2012 – iunie 2013. Compania produce cel mai ieftin curent din ţară la un prel de cost de 130 de lei/MWh.

Bursa OPCOM este locul unde vânzătorii şi cumpărătorii de energie se întâlnesc pentru a tranzacţiona energie.

Te-ar mai putea interesa și
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a atins, joi, cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendinţă de scădere pentru următoarele 4-5 zile, ajungând până la nivelul de 1700 mc/s,......
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunţat joi că intenţionează să modifice reglementările ...
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14%, în cei patru ani ...
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia ...