Turcia face eforturi pentru a aduce în reţeaua sa naţională gaze din Marea Neagră înaintea alegerilor

Turcia a anunţat că zăcămintele de gaze naturale descoperite în Marea Neagră vor intra în reţeaua sa naţională la finalul acestei luni, fiind astfel pus în practică unul dintre cele mai mari proiecte energetice ale ţării, transmite Xinhua.
AGERPRES - J, 06 apr. 2023, 15:46
Turcia face eforturi pentru a aduce în reţeaua sa naţională gaze din Marea Neagră înaintea alegerilor

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a informat într-un mesaj postat pe Twitter că „gazele descoperite în Marea Neagră vor fi aduse în 20 aprilie în Filyos, în cadrul unei ceremonii”. El s-a referit la portul din nordul ţării unde o facilitate de procesare a gazelor a fost construită şi de unde gazele vor fi conectate la sistemul naţional de distribuţie.

„Echipa noastră se pregăteşte să ajungă la gazele din Marea Neagră în ultima zi de Ramadan. Acţionăm rapid pentru succesul operaţiunii”, a afirmat ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez.

Evenimentul va avea loc cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor generale din Turcia, programate în 14 mai, în condiţiile în care Erdogan, care a promis cetăţenilor gaze mai ieftine, caută să fie reales.

În prezent, Turcia importă gaze naturale din Rusia, Iran şi Azerbaidjan.

Turcia susţine că zăcămintele sale offshore din Marea Neagră ar conţine o cantitate de aproximativ 710 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu - Pitești, anunță vineri secretarul de stat în Transporturi din partea......
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei”
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de ...
Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri şi prevede un profit de peste 105 milioane de lei, ...
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank (România) S.A. a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., în urma aprobării Autorității ...
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) ...