Microsoft a primit o amendă modestă pentru că a vândut produse software unor companii rusești aflate pe lista neagră de sancțiuni SUA

Vreme de şapte ani, Microsoft a vândut software unor companii ruseşti aflate pe lista neagră, motiv pentru care gigantul american primeşte o amendă modestă.
News.ro - S, 08 apr. 2023, 09:53
Microsoft a primit o amendă modestă pentru că a vândut produse software unor companii rusești aflate pe lista neagră de sancțiuni SUA

Departamentul Trezoreriei Statelor Unite anunţă că a găsit Microsoft vinovată de vânzarea de software cu violarea restricţiilor impuse entităţilor ruseşti din peninsula Crimeea în perioada 2012 – 2019, relatează News.ro.

Microsoft, Microsoft Irlanda şi Microsoft Rusia au eşuat în verificarea entităţilor care ajungeau să folosească software-ul vândut, se arată în raportul iniţial. Gigantul american făcea tranzacţia cu un intermediar, care apoi vindea licenţele către companii aflate pe lista neagră.

Departamentul Trezoreriei dă drept exemplu câteva nereguli descoperite la Microsoft în acest caz. Una dintre probleme era că Microsoft făcea verificările pe baza unor liste incomplete, care nu includeau toate entităţile sancţionate.

O altă problemă a fost că unii dintre angajaţii Microsoft Rusia, concediaţi între timp, au vândut cu bună ştiinţă software către entităţi sancţionate, trecând în acte un pseudonim menit să ascundă identitatea acestora.

Pentru aceste abateri, Microsoft a fost amendată cu puţin peste 3 milioane de dolari, care nu doar că reprezintă o amendă foarte mică pentru gigantul american, dar îi lasă şi o mare parte din veniturile obţinute astfel – vânzările către firme ruseşti sancţionate au adus venituri de aproximativ 12 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Statele Unite le-au trimis arme protestatarilor în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au avut loc în Iran în ianuarie, a confirmat duminică preşedintele american Donald Trump,......
Germania – Propunerea de la Deutsche Bahn: bilete de tren mai ieftine pe perioada crizei carburanţilor
Germania – Propunerea de la Deutsche Bahn: bilete de tren mai ieftine pe perioada crizei carburanţilor
Într-un moment în care germanii se confruntă cu preţurile ridicate la combustibil, un oficial din conducerea operatorului ...
Noul ultimatum pentru Iran – Trump a prelungit termenul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Ce condiţii au pus iranienii
Noul ultimatum pentru Iran – Trump a prelungit termenul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Ce condiţii au pus ...
Preşedintele american Donald Trump pare că a amânat duminică din nou ultimatumul adresat Iranului să redeschidă Strâmtoarea ...
Anunţ despre banii a peste 8 milioane de viitori pensionari. Date despre Pilonul 2
Anunţ despre banii a peste 8 milioane de viitori pensionari. Date despre Pilonul 2
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 218,2 miliarde lei, la finalul lunii februarie 2026, ...