Societe Generale ar putea concedia 375 de angajaţi în Europa

Banca franceză Societe Generale intenţionează să concedieze 375 de angajaţi de la divizia de securities-services, a anunţat sindicatul angajaţilor într-o scrisoare postată online după o întâlnire cu conducerea, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - J, 07 nov. 2013, 10:00
Societe Generale ar putea concedia 375 de angajaţi în Europa

Reducerile vor afecta în principal angajaţii din Franţa, aproximativ 100 de locuri de muncă din Italia, Luxemburg, Germania şi Irlanda fiind vizate de planul SocGen. O sursă sindicală a confirmat pentru Reuters că liderii băncii au anunţat că în Franţa ar putea fi concediaţi 275 de angajaţi.

Separat, banca finalizează un plan de a concedia 700 de angajaţi la birourile sale din Paris şi intenţionează să renunţe la aproximativ 420 de angajaţi prin planul de plecări voluntare, susţin sindicatele.

Societe Generale şi Credit Agricole au ajuns joi la un acord privind un schimb de active, prin care SocGen va achiziţiona participaţia de 50% deţinută de Credit Agricole în societatea lor comună Newedge, pentru 275 milioane de euro. Credit Agricole va cumpăra 5% din societatea lor mixtă de gestionare a activelor Amundi, pentru 337,5 milioane de euro.

Citeste si: BRD a înregistrat în primele nouă luni un profit de 51 milioane lei

Profitul net înregistrat de Societe Generale în trimestrul trei din 2013 a urcat la 534 milioane de euro, în timp ce Credit Agricole a raportat un profit de 728 milioane de euro. Analiştii se aşteptau la un profit de 674,9 milioane de euro pentru SocGen şi de 483,6 milioane de euro pentru Credit Agricole,

SocGen a anunţat că a pus deoparte 700 milioane de euro în provizioane pentru litigii.

La 30 septembrie 2013, Societe Generale avea un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de 9,9%.

Grupul Societe Generale este unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajaţi în 76 de ţări şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie: retail banking în Franţa, retail banking internaţional, servicii financiare şi asigurări şi corporate & investment banking, private banking, administrare de active şi servicii pentru investitori. În România, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă după totalul activelor.

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă că a lovit cu drone instalaţii militare americane din Iordania. SUA au continuat atacurile
Iran anunţă că a lovit cu drone instalaţii militare americane din Iordania. SUA au continuat atacurile
Armata iraniană a anunţat joi dimineaţă că a vizat instalaţii militare americane din Iordania cu ajutorul unor drone, potrivit televiziunii de stat, după ce Statele Unite au efectuat noi......
Nordic Tyre Group cumpără distribuitorul român de anvelope Dinamic 92 Distribution
Nordic Tyre Group cumpără distribuitorul român de anvelope Dinamic 92 Distribution
Nordic Tyre Group (NTG), unul dintre marii actori independenți din Europa în vânzarea angro și distribuția de anvelope, ...
Acțiunile Digi Spain intră de azi pe Bursa de la Madrid, după finalizarea cu succes a ofertei inițiale
Acțiunile Digi Spain intră de azi pe Bursa de la Madrid, după finalizarea cu succes a ofertei inițiale
Digi Communications informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în urmă finalizării ...
Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie. Tranzacțiile imobiliare, în aer cu două săptămâni înainte de scumpirea locuințelor
Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie. Tranzacțiile imobiliare, în aer cu două săptămâni ...
Un atac cibernetic masiv a paralizat sistemele ANCPI chiar în pragul eliminării TVA de 9% de la 1 august. Blocarea platformei ...