Un furnizor vine cu o ofertă de preț la energie electrică mai bună decât Hidroelectrica. Care sunt prețurile și condițiile

Un furnizor mai mic de energie, parte a unui grup energetic românesc, vine cu prima ofertă de energie electrică pentru populație la preț mai mic decât cel al Hidroelectrica, cel care era cel mai mic din piață, dar oferta are mai multe condiții.
Mihai Nicuţ - mar, 11 apr. 2023, 13:32
Un furnizor vine cu o ofertă de preț la energie electrică mai bună decât Hidroelectrica. Care sunt prețurile și condițiile

Nova Power and Gas, parte a grupului E-Infra, a lansat o ofertă de energie electrică pentru populație la un preț mai mic decât cel din oferta actuală a Hidroelectrica, cea care este, de circa doi ani, cea mai bună din piață pentru clienții casnici.

Concret, prețul energiei active, deci fără tarife de rețea și taxe, este de doat 0,254 lei/kWh, mai mic decât cei 0,28 lei/kWh din oferta actuală a Hidroelectrica, potrivit datelor din comparatorul de prețuri al ANRE. Este o premieră, generată probabil de scăderea prețurilor din piață, dar există destul de multe condiții asociate acestei oferte.

În primul rând oferta celor de la Nova este doar pentru clienții noi, și în al doilea rând, este valabilă doar până la data de 27 aprilie. În al treilea rând, prețul este fix vreme de doar trei luni, urmând ca în următoarele nouă luni de contract, el să devină variabil.

Amintim însă că, potrvit legii, clientul casnic poate renunța oricând la furnizorul său de energie electrică și își poate alege altul, fără niciun cost. Cu alte cuvinte, dacă după trei luni, clientul care alege această ofertă nu mai este mulțumit, el poate alege atunci alt furnizor.

Chiar dacă prețul va fi variabil peste trei luni, piața de energie funcționează în baza OUG 27, care a introdus, până în vara lui 2025, prețuri plafonate la 68 de bani, 80 de bani, respectiv 1,3 lei/kWh, în funcție de consum, cu toate taxele și tarifele incluse. Așadar, chiar dacă va crește după aceste trei luni în care e fix, prețul final plătit de client nu poate fi mai mare decât plafoanele de mai sus.

Potrivit ofertei, în acest moment prețul final variază între 71,6 bani/kWh pentru clienții casnici din zona Banat (E-Distribuție este distrbuitor) și 84 de bani/kWh pentru clienții casnici din zona Oltenia ( Distribuție Energie Oltenia este distribuitor).

Nova Power and Gas face parte din grupul de firme E-Infra, unul dintre cele mai puternice grupuri românești, active atât pe piața de energie, cât și în domeniul construcției de infrastructură energetică, poate mai cunoscut pentru faptul că operează rețeaua NetCity. Grupul mai cuprinde firmele Electrogrop și Wesee și este implicat, alături de Nuclearelectrica, în proiectul reactoarelor nucleare mici modulare care ar urma să fie instalate la Doicești. Grupul este controlat de omul de afaceri Teofil Mureșan.

Amintim că recent Nova Power and Gas lansase și o ofertă de gaze naturale pentru populație la un preț mai mic decât cel maxim plafonat de stat prin lege

Te-ar mai putea interesa și
Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară din Zaporojie, fără curent, în urma unui atac ucrainean – autorităţile proruse
Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară din Zaporojie, fără curent, în urma unui atac ucrainean – autorităţile ...
Atacurile ucrainene cu drone au lăsat miercuri fără curent electric oraşul Energodar, unde este situată centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa şi ocupată de trupele ruse din......
Ucraina – Porturile de la Marea Neagră au pierdut o treime din capacitatea de export de cereale
Ucraina – Porturile de la Marea Neagră au pierdut o treime din capacitatea de export de cereale
Ucraina a pierdut aproximativ o treime din capacitatea sa de export de cereale prin porturile sale vitale de la Marea Neagră, ...
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max Group este în prezent cel mai mare lanț de farmacii din Europa din punct de vedere al numărului de unități. ...
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind ...