Rompetrol Rafinare (Petromidia) a luat un credit sindicalizat de peste jumătate de miliard de dolari de pe piața locală

Cea mai importamtă companie din grupul Rompetrol (KMG International), Rompetrol Rafinare Constanța, a contractat un credit sindicalizat de 532 de milioane de dolari. BCR a fost banca aranjoare.
Mihai Nicuţ - J, 13 apr. 2023, 17:15
Rompetrol Rafinare (Petromidia) a luat un credit sindicalizat de peste jumătate de miliard de dolari de pe piața locală

Rompetrol Rafinare S.A. informează acționarii și investitorii că în data de 13 aprilie 2023 a semnat un nou credit sindicalizat în valoare de 531,8 milioane de dolari cu posibilitatea de majorare până la 600 de milioane de dolari în vederea refinanțării creditului sindicalizat existent în valoare de 435 de milioane de dolari și, totodata, finanțării în scopuri corporative generale, se arată într-un comunicat trimis Bursei.

Noua facilitate sindicalizată a fost aranjată de Banca Comerciala Română, in calitate de  Coordonator, Aranjor Principal Mandatat, Bookrunner, Agent de Documentație, Garanții și Plăți și creditor alături de  urmatoarele banci: ING, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, Alpha Bank, în calitate de aranjor și creditor, precum și de către Garanti Bank si OTP, în calitate de creditori.

“Societatea a încheiat acest contract de credit împreună cu KMG International N.V., și alte societăți din cadrul Gruplui, respectiv KMG Rompetrol S.R.L. si Rompetrol Downstream S.R.L”, mai arată comunicatul. Creditul este garantat de KMG International N.V (grupul Rompetrol) cu ipoteci asupra mai multor active (stocuri de produse, benzinării, depozite)

Banii pot fi folosiți de toate companiile de mai sus, iar “scopul acestui credit este acela de a acoperi nevoile generale de capital de lucru ale imprumutaților”.

Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriei Petromidia, cea mai mare din țară, a înregistrat, în 2022, o îmbunătățire a indicatorilor financiari, ca urmare a marjelor de rafinare europene mai mari comparativ cu anul 2021, susținute cu un nivel de producție în creștere, arată compania în comunicatul de presă cu rezultatele anului trecut.

Cifra de afaceri brută atinsă de Rompetrol Rafinare, în 2022, a fost de peste 6,5 miliarde de dolari, în creștere cu 42%, profitul operațional (EBITDA) a fost de circa 464 de milioane de dolari, de patru ori mai mare decât în anul precedent, iar rezultatul net a înregistrat o valoare pozitivă de 90,3 milioane de dolari, de la o pierdere de 186 de milioane de dolari în 2021.

Citește și:

Rompetrol lansează un nou concept de benzinării de autostradă în România. Mai scumpe, mai mari, cu mai multe spații de servicii

Te-ar mai putea interesa și
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din bănci pentru finalul lui 2026. Dacă ING Bank spune că inflația va crește......
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.