Ucraina ”va testa şi va utiliza” toate armele neinterzise pentru eliberarea Crimeii – oficial ucrainean

Ucraina "va testa şi va utiliza" toate armele neinterzise pentru a-şi elibera teritoriul, inclusiv Crimeea ocupată de Rusia, a declarat vineri secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Oleksii Danilov, citat de Reuters.
AGERPRES - vin, 14 apr. 2023, 15:27
Ucraina ''va testa şi va utiliza'' toate armele neinterzise pentru eliberarea Crimeii - oficial ucrainean

Comentariul lui Danilov intervine în timp ce Kievul ar urma să înceapă o contraofensivă în săptămânile sau lunile viitoare, urmărind să recucerească teritoriul aflat sub control rusesc în sudul şi estul ţării.

„Crimeea este teritoriul Ucrainei şi noi vom testa şi vom folosi acolo toate armele neinterzise de legile internaţionale, care vor ajuta la eliberarea teritoriilor noastre”, susţine el într-o postare pe Twitter.

Crimea is the territory of Ukraine, and we will test and use there any weapons not prohibited by international laws, that will help liberate our territories.

— Oleksiy Danilov (@OleksiyDanilov) April 14, 2023

Partenerii occidentali ai Kievului au furnizat un sprijin militar crucial, în special tancuri de luptă moderne şi vehicule de luptă blindate de la invazia pe scară largă a Rusiei declanşată în februarie 2022.

Dar ei nu au furnizat arme mai grele, precum avioane de vânătoare F-16, pe care Ucraina le-a cerut.

Kievul şi-a dezvoltat de asemenea propriile arme, precum drone şi racheta Neptun pe care afirmă că a utilizat-o pentru a scufunda nava amiral a Flotei ruse în Marea Neagră anul trecut.

Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014.

La 24 februarie, Moscova a lansat o invazie pe scară largă în Ucraina în ceea ce ea numeşte „operaţiune militară specială”, denunţată de Kiev şi de Occident drept o agresiune neprovocată, ilegală şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Te-ar mai putea interesa și
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
Ministerul Finanţelor prelungeşte reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de......
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România.
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...