Ucraina încearcă să redeschidă tranzitul alimentelor şi cerealelor. Primele discuţii sunt cu Polonia, miercuri se negociază cu România

Ucraina va căuta să obţină redeschiderea tranzitului de produse alimentare şi cereale via Polonia ca un 'prim pas' în cadrul discuţiilor ce vor avea loc luni la Varşovia, a anunţat luni ministrul agriculturii ucrainean, după ce Polonia şi Ungaria au anunţat interdicţii la unele importuri din Ucraina, transmite Reuters. Duminică, Bulgaria a anunţat că are în vedere interzicerea importului de cereale ucrainene, urmând exemplul Poloniei şi Ungariei.
AGERPRES - lun, 17 apr. 2023, 11:00
Ucraina încearcă să redeschidă tranzitul alimentelor şi cerealelor. Primele discuţii sunt cu Polonia, miercuri se negociază cu România

‘Primul pas, în opinia noastră, ar trebui să fie deschiderea tranzitului, pentru că este foarte important şi este lucrul care ar trebui făcut necondiţionat şi, după aceasta, vom vorbi despre alte lucruri’, a declarat ministrul agriculturii, Mikola Solski, scrie Agerpres.

Agricultorii polonezi au denunţat că o mare parte din cerealele şi alte produse ucrainene nu se distribuie în restul Uniunii Europene, ci rămân în ţară, provocând reducerea preţurilor grânelor.

Preşedintele partidului de guvernământ polonez Lege şi Justiţie, Jaroslaw Kaczynski, a anunţat sâmbătă, la o reuniune a executivului, că a luat decizia de a opri importurile de produse ucrainene pentru a evita o criză pe piaţa agricolă internă.

‘În ce priveşte cifrele, tot ceea ce a trecut graniţa poloneză (din Ucraina) constituie în jur de 10% din totalul (mărfurilor alimentare) exportate de Ucraina’, a afirmat Solski, conform contului Telegram al Ministerului Agriculturii de la Kiev.

Potrivit lui Solski, livrările spre Ungaria au reprezentat circa 6% din exporturile agricole ale Ucrainei.

Ministrul a spus că tranzitul produselor alimentare prin Ungaria şi Slovacia nu a fost afectat.

Sloski a mai afirmat că va avea discuţii suplimentare în România miercuri şi în Slovacia joi.

Într-o declaraţie pentru Reuters, ministrul ucrainean a menţionat că discuţiile de la Varşovia urmează să înceapă în jurul prânzului.

Citeşte şi

Te-ar mai putea interesa și
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau actualizarea efectivă a Strategiei de Implementare a Proiectului SMR, ci doar......
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul chinez Jingye
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul ...
Guvernul britanic a anunţat joi că a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, companie deţinută de grupul ...