Taiwanul este ”crucial” pentru Europa, potrivit şefului diplomaţiei UE

Taiwanul este "crucial" pentru Europa din punct de vedere economic şi strategic, a declarat marţi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, la câteva zile după afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron care invita "să nu se meargă pe urmele" SUA, relatează France Presse.
AGERPRES - mar, 18 apr. 2023, 13:18
Taiwanul este ''crucial'' pentru Europa, potrivit şefului diplomaţiei UE

„Taiwanul este crucial pentru Europa”, a declarat Borrell în deschiderea unei dezbateri în Parlamentul European la Strasbourg consacrată Chinei.

„Este vorba despre strâmtoarea cea mai strategică din lume, în special în ceea ce priveşte comerţul: noi trebuie să fim prezenţi acolo prin operaţiuni de asigurare a libertăţii de navigaţie” a pledat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Borrell a evocat riscul unei eventuale „acţiuni îndreptate împotriva Taiwanului, care ar trebui respinsă oricum” din raţiuni morale.

„Aceasta ar avea incidenţe strategice extrem de grave pentru noi, întrucât Taiwanul are o industrie printre cele mai avansate în producţia de semiconductori”, a mai remarcat el.

Şeful diplomaţiei UE a cerut „să fie împiedicate provocări de oriunde ar veni ele”, şi a pledat pentru „revenirea la statu quo” în problema insulei.

„Taiwanul face parte în mod hotărât din perimetrul nostru strategic pentru a garanta pacea, pentru a ne apăra interesele”, a adăugat el.

Această luare de poziţie intervine la mai puţin de zece zile după publicarea unui interviu al preşedintelui francez Emmanuel Macron, care – după o vizită oficială în China – a declarat că refuză o „logică de la bloc la bloc” în problema Taiwanului, şi a îndemnat Europa „să nu urmeze” SUA sau China.

China şi Taiwanul sunt guvernate separat din 1949, dar Beijingul consideră insula democratică drept una din provinciile sale şi nu exclude să recurgă la forţă pentru a-şi exercita suveranitatea asupra acesteia.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care l-a însoţit pe Macron la Beijing, a invitat – la rândul său – în faţa Parlamentului la „o strânsă cooperare între statele membre şi instituţiile europene cu scopul de a evita tentativele de a dezbina pentru a stapâni”.

„Am văzut deja aceste tactici la lucru în cursul zilelor şi săptămânilor trecute”, a remarcat ea, fără să facă referire în mod explicit la declaraţiile preşedintelui francez asupra Taiwanului.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...