Cetăţenii din Kosovo vor fi scutiţi de viză pentru perioade scurte de şedere în UE

Parlamentul European a aprobat marţi scutirea de viză pentru cetăţenii kosovari care doresc să călătorească în Uniunea Europeană pentru scurte perioade de şedere, relatează AFP.
AGERPRES - mar, 18 apr. 2023, 14:59
Cetăţenii din Kosovo vor fi scutiţi de viză pentru perioade scurte de şedere în UE

Cetăţenii din Kosovo vor putea să călătorească în UE – iar cetăţenii UE să călătorească în Kosovo – fără viză pentru sejururi de maxim 90 de zile în cursul unei perioade de 180 de zile.

Kosovo este singura dintre cele şase ţări din Balcanii de Vest care nu beneficiază încă de scutire de viză în spaţiul Schengen.

Această scutire de viză, susţinută de Parlamentul European din 2016, va intra în vigoare odată cu implementarea Sistemului european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile (ETIAS) şi cel târziu până în 2024.

„Acest lucru le va permite în cele din urmă cetăţenilor din Kosovo să se deplaseze cu uşurinţă, să-şi viziteze rudele şi să desfăşoare activităţi economice în UE. Dar asta nu este tot: acest pas esenţial constituie şi o bază solidă pentru viitor şi pentru o cooperare din ce în ce mai strânsă între UE şi Kosovo”, a declarat europarlamentarul olandez Thijs Reuten în Parlamentul European.

În decembrie 2022, autorităţile kosovare au semnat o cerere oficială pentru obţinerea statutului de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Procesul se anunţă însă compromis de crizele recurente dintre Belgrad şi fosta provincie sârbă care şi-a proclamat independenţa în 2008, independenţă care nu este recunoscută însă nici de Serbia, nici alte cinci ţări membre UE (Spania, Cipru, Grecia, Slovacia şi România).

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...