Starship, cea mai mare rachetă din lume, aparținând companiei SpaceX, a fost lansată, dar a explodat după câteva minute (Video)

Compania SpaceX a reuşit joi, la a doua încercare, să lanseze pentru prima dată în spaţiu noua sa rachetă Starship, cea mai mare din lume, destinată călătoriilor pe Lună şi Marte, dar racheta a explodat la câteva minute după lansare.
Ion Dobreanu - J, 20 apr. 2023, 19:29
Starship, cea mai mare rachetă din lume, aparținând companiei SpaceX, a fost lansată, dar a explodat după câteva minute (Video)

Cea mai mare şi cea mai puternică rachetă construită vreodată, Starship, cu o înălțime de 120 de metri, a decolat de la portul spaţial şi instalaţia de testare Starbase a companiei, la est de Brownsville. statul Texas, dar a explodat în câteva minute, într-un zbor de testare care, conform speranţelor constructorilor săi de la SpaceX, va fi primul pas pentru o călătorie a oamenilor spre Marte, transmite RomaniaTv.net.

O transmisiune în direct de pe internet a decolării SpaceX a arătat racheta ridicându-se de pe platforma de lansare, timp în care cele 33 de motoare Raptor ale Super Heavy au început să se aprindă într-o minge de flăcări şi în nori de gaze şi vapori de apă.

După o lansare anulată la începutul acestei săptămâni din cauza unei probleme de presurizare, sistemul a decolat joi, la ora locală 8:33 (16:33 în România). A prins viteză, dar apoi a început să se rotească la altitudine înainte de a exploda la aproximativ patru minute după ce a părăsit solul.

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, și-a felicitat pe Twitter echipa, după lansarea de joi, și a spus că ”am învățat multe pentru următorul test”, care, potrivit acestuia, ar urma să aibă loc peste câteva luni.

Se pare că cele două secţiuni ale sistemului – propulsorul şi nava de croazieră – nu au putut să se separe în mod corespunzător după decolare, ceea ce ar fi putut cauza eşecul.

SpaceX avertizase anterior că şansele de reuşită erau scăzute şi că scopul zborului de testare era de a colecta date, indiferent dacă misiunea completă este îndeplinită sau nu.

Angajaţii de la SpaceX au aplaudat chiar şi după ce racheta a explodat, notează The Guardian.

Aşa cum a fost proiectată, racheta Starship este de aproape două ori mai puternică decât propriul Sistem de Lansare Spaţială (SLS) al NASA, care şi-a făcut debutul zborului fără echipaj pe orbită în noiembrie, trimiţând nava Orion a NASA într-o călătorie de 10 zile în jurul Lunii şi înapoi.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...