România va avea opt hidrocentrale noi cu o capacitate de 300 MW până la sfârșitul acestui deceniu – strategie

Strategia pe termen lung de reducere a gazelor cu emisii de seră a României presupune instalarea a 304 MW în noi capacități energetice în hidrocentrale până în 2030, potrivit documentului consultat de noi.
Mihai Nicuţ - lun, 24 apr. 2023, 14:56
România va avea opt hidrocentrale noi cu o capacitate de 300 MW până la sfârșitul acestui deceniu – strategie

Strategia de reducere a emisiilor, care își propune neutralitatea climatică a României până la nivelul anului 2050 vizează închiderea tuturor capacităților pe lignit și huilă, la nivelul anului 2031 și apariția de capacități noi instalate în eolian, fotovoltaic, hidro și centrale pe gaze, în ciclu combinat și în cogenerare.

În ceea ce priveşte centralele hidro, strategia realizată de Guvern arată că vor funcționa, până la sfârșitul deceniului, hidrocentrale noi cu o capacitate de 301 MW, iar, din datele din document, înțelegem că toate sunt proiecte ale Hidroelectrica.

Iată lista unităților noi care vor fi date în folosință până în 2030, precum și termenele de punere în funcțiune

  • 65 MW (AHE Bumbești Livezeni) începând din 01.01.2024
  • 12 MW (AHE Pașcani Siret) începând din 01.01.2025
  • 55 MW (AHE Cornetu – Avrig (Câineni si Lotrioara)) începând din 01.01.2027
  • 55 MW (AHE Surduc Siriu) începând din 01.01.2027
  • 38 MW (AHE Siret Cosmești – Movileni) începând din 01.01.2027
  • 35 MW (AHE Rastolița) începând din 01.01.2028
  • 15 MW (AHE Cerna Belareca) începând din 01.01.2028
  • 29 MW (AHE Izbiceni Dunăre, Islaz) începând din 01.01.2030

Amintim că, la jumătatea anului 2020, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a prezentat o strategie de investiții atât în proiecte hidro, cât și în proiecte din eolian (onshore și offshore) și fotovoltaic. În total, strategia presupune investiții uriașe, de 26 de miliarde de lei, dintre care aproape 7,6 miliarde în perioada 2020-2025.

Lista proiectelor prezentate atunci o găsiți aici:Lista proiecte Hidroelectrica

Citește și:

Producția de energie electrică din cărbune se oprește în România în maximum opt ani – strategie. Cât au mai funcționat de fapt centralele pe cărbune

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...