Compania Naţională a Huilei a cerut insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara

Compania Naţională a Huilei (CNH), aflată în lichidare, a cerut insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara, pentru o creanţă certă de 70,7 milioane de lei (15,8 milioane de euro).
Economica.net - lun, 11 nov. 2013, 14:46
Compania Naţională a Huilei a cerut insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara

„CNH are de recuperat de la Complexul Energetic Hunedoara o creanţă de 84,79 milioane de lei, din care suma de 14 milioane de lei reprezintă o creanţă aflată în litigiu, iar suma de 70,7 milioane de lei reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, recunoscută”, potrivit unui comunicat al firmei Expert Insolvenţă, lichidator al CNH.

În comunicat se precizează că în 6 noiembrie a fost depusă la Tribunalul Hunedoara cererea CNH privind deschiderea procedurii insolvenţei.

Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat anul trecut, prin fuziunea termocentralelor de stat Deva şi Paroşeni, şi produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului. Complexul are o putere instalată de 1.435 MW şi asigură aproximativ 5% din producţia naţională de energie.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care......
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...