Vânzările Biofarm au crescut cu aproape 11% în primele nouă luni, la 85,5 milioane lei

Vânzările producătorului farmaceutic Biofarm (BIO) au crescut cu aproape 11% în primele nouă luni comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 85,5 milioane lei (19,4 milioane euro), iar profitul a urcat cu 7%, la 18,5 milioane lei (4,2 milioane euro), a anunţat compania.
Economica.net - lun, 11 nov. 2013, 20:39
Vânzările Biofarm au crescut cu aproape 11% în primele nouă luni, la 85,5 milioane lei

În intervalul ianuarie-septembrie 2012, Biofarm a avut vânzări de 77,2 milioane lei şi un profit de 17,3 milioane lei.

Biofarm are un portofoliu de 200 de produse care acoperă 60 de arii terapeutice şi se numără între primii zece producători de medicamente în volum.

La începutul lunii directorul general al companiei, Dănuţ Vasile, declara că producătorul îşi va dubla capacitatea de producţie şi va intra pe noi arii terapeutice, odată cu relocarea în 2015 în noua fabrică, aflată în construcţie, şi se va concentra pe dezvoltarea exporturilor.

Totodată, Biofarm reorganizează şi dezvoltă departamentul de export, targetul fiind în principal Rusia şi statele din fosta URSS, şeful producătorului fiind de părere că exporturile vor fi sursa de creştere în viitor.

În prezent exporturile reprezintă 3,5% din cifra de afaceri, iar ţările de destinaţie sunt Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Serbia, Kazahstan şi Ungaria şi urmează să intre în Cehia şi Slovacia.

În urmă cu două săptămâni, acţionariatului Biofarm s-a schimbat, după ce SIF Oltenia a vândut pachetul de 315 milioane de acţiuni, pentru 96,075 milioane lei, către SIF Muntenia, controlată indirect de SIF Banat-Crişana.

Astfel, SIF Banat Crişana, condusă de Dragoş Bîlteanu, deţine indirect un pachet de control de 51% din acţiunile producătorului de medicamente. Un alt acţionar important este SIF Moldova, cu 13,3% din acţiuni.

Biofarm are peste 350 de angajaţi. Compania este cotată la Bursa de Valori Bucureşti, iar la cotaţia de luni Biofarm are o capitalizare de 313,3 milioane lei (71 milioane de euro).

Vânzările de medicamente din România, la preţ de distribuţie, au scăzut în trimestrul al treilea cu 3,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 2,79 miliarde lei, potrivit Cegedim România.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în cadrul procedurii de atribuire a contractului ”Achiziția de 23 locomotive......
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor şi raportate ...