Pasaj Sinaia Nord, pe DN1: Ministerul Transporturilor propune exproprieri de 2,43 de milioane de lei

Ministerul Transporturilor propune aprobarea în Guvern a unor exproprieri de 2,43 de milioane de lei, necesare construirii Pasajului Sinaia Nord de pe drumul național DN1.
Anemona Andone - S, 29 apr. 2023, 16:59
Pasaj Sinaia Nord, pe DN1: Ministerul Transporturilor propune exproprieri de 2,43 de milioane de lei

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat vineri deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ:

Hotărâre a Guvernului privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile, în suprafață totală de 5.704 mp, trecute în domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. a obiectivului de investiție ,,Amenajare pasaj rutier la intersecția DN 1 cu bulevardul Ferdinand (Sinaia Nord).

Prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor imobile, în suprafață totală de 5.704 mp.

Potrivit documentelor/informațiilor puse la dispoziție de către UAT Sinaia, respectiv Fișele de mijloace fixe și de către UAT Bușteni prin adresele nr. 6852/11 mai 2022 si nr. 5352 din 29 martie 2023, valoarea de inventar a imobilelor în suprafață totală de 5.704 mp este în cuantum total de 2,43 de milioane de lei.

Guvernul a aprobat pe 2 februarie indicatorii tehnico-economici pentru realizarea a două pasaje rutiere în oraşul Sinaia, judeţul Prahova, cu scopul fluidizării traficului în zonă, a declarat atunci purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Mai exact,  Guvernul a aprobat indicatorii pentru construirea pasajelor rutiere Sinaia Sud, la intersecţia DN1 cu bulevardul Republicii și Sinaia Nord, la intersecţia DN1 cu bulevardul Ferdinand.

„Va fi realizat un pasaj în zona de nord, unul dintre punctele unde de obicei apar aglomerări în trafic, în special la final de săptămână, construirea pasajului urmând să ducă la fluidizarea traficului, reducerea ambuteiajelor şi riscului accidentelor. Un pasaj de 382 de metri, cu o valoare a investiţiei de 56,57 de milioane de lei, realizat în următoarele 28 de luni, finanţarea fiind realizată din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, a declarat Cărbunaru cu privire la Pasajul Sinaia Nord.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...