Ministerul Economiei va adopta un plan de măsuri de sprijin pentru marea industrie

Ministerul Economiei va adopta, în perioada imediat următoare, un plan de măsuri de sprijin pentru marea industrie, pe Cadrul temporar de criză, elaborat la nivelul Comisiei Europene, urmând să fie susţinut, indirect, şi sectorul antreprenorial, a anunţat joi ministrul Economiei, Florin Spătaru, la un eveniment de specialitate.
AGERPRES - J, 04 mai 2023, 11:48
Ministerul Economiei va adopta un plan de măsuri de sprijin pentru marea industrie

„Susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului – şi aici mă refer doar din perspectiva industriei, pentru că este mai aproape de Ministerul Economiei, reprezintă un obiectiv strategic pentru o ţară cum este România şi pentru Uniunea Europeană – şi tocmai de aceea am luat măsuri în 2021, în 2022, pentru a susţine aceste companii, pentru a putea să depăşească această criză economică – pentru că vorbeam de preţuri foarte mari la energie, preţuri foarte mari la gaz – şi plafonarea pe care am realizat-o la nivelul Guvernului României a contribuit din plin la asigurarea unei continuităţi. Dar asta nu este suficient – şi aici aş vrea să fac legătura între marea industrie şi mediul antreprenorial, pentru că trebuie să existe o balanţă între cele două elemente. Sistemul antreprenorial poate funcţiona în anumite zone fără mare industrie dar, de asemenea, marea industrie generează între 8 şi 10 companii la nivelul fiecărui angajat care lucrează pentru această industrie şi, tocmai de aceea, suntem în fază finală, adoptăm un plan de măsuri pentru marea industrie pentru a o putea susţine, pe Cadrul temporar de criză, care a fost elaborat la nivelul Comisiei Europene. Asta înseamnă că vom putea susţine indirect şi sectorul antreprenorial”, a menţionat Florin Spătaru, la conferinţa „Business şi Antreprenoriat”, organizată de Ziarul Bursa.

Pe de altă parte, ministrul Economiei a precizat că, în acest an, au fost lansate trei instrumente financiare care vizează sectoarele economice, care au fost accesate şi prin care vor fi finanţate companiile mici şi mijlocii.

El a făcut referire la schema de minimis pentru creşterea competitivităţii, la companii mici, cu capitalul românesc, care au accesat aceste fonduri şi care reuşesc să îşi dezvolte un sistem de calitate care să ducă la creşterea acestei competitivităţi.

În ceea ce priveşte economia circulară, ministrul Economiei a precizat că luni vor fi publicate 45 de companii, marea majoritate companii cu capital românesc, companii mici, care „vor pune la muncă aceşti bani din bugetul naţional pentru crearea unui ecosistem în economia circulară”.

Totodată, el a vorbit despre schema pentru industria prelucrătoare, referindu-se la companii cu capital românesc, care au venit cu proiecte sustenabile care să ducă la diminuarea deficitului de balanţă comercială şi care vor realiza produse pe care până acum le importam.

Te-ar mai putea interesa și
O rafinărie uriașă a gigantului Aramco din Arabia Saudită a fost lovită de o dronă și a fost oprită
O rafinărie uriașă a gigantului Aramco din Arabia Saudită a fost lovită de o dronă și a fost oprită
Gigantul petrolier de stat Saudi Aramco a oprit rafinăria Ras Tanura după ce aceasta a fost lovită de o dronă, a declarat luni o sursă din industrie, într-o aparentă escaladare în a treia zi......
Germania va reduce subvenţiile pentru sistemele fotovoltaice de acoperiş pe fondul scăderii costurilor
Germania va reduce subvenţiile pentru sistemele fotovoltaice de acoperiş pe fondul scăderii costurilor
Ministerul german al Economiei intenţionează să reducă subvenţiile pentru sistemele fotovoltaice de acoperiş şi să ...
Trump afirmă că o tranziţie ca cea din Venezuela ar fi „scenariul perfect” pentru Iran
Trump afirmă că o tranziţie ca cea din Venezuela ar fi „scenariul perfect” pentru Iran
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că o tranziţie precum cea din Venezuela - după ce liderul ...
Concordia Partners, în asociere cu avocatul Gheorghe Mușat, a luat un credit de 14,5 mil. euro pentru ansamblul The Concord
Concordia Partners, în asociere cu avocatul Gheorghe Mușat, a luat un credit de 14,5 mil. euro pentru ansamblul The Concord
Compania de dezvoltare imobiliară Concordia Partners, în asociere cu avocatul Gheorghe Mușat, a contractat o finanțare ...