Profit net în creştere cu 90% pentru Raiffeisen Bank România, în primul trimestru

Raiffeisen Bank România a înregistrat un profit net de 414 milioane de lei în primul trimestru, în creștere de la 218 milioane de lei în aceeași perioadă din 2022, în contextul unei activităţi de creditare intense pentru toate segmentele de business, a anunţat vineri banca.
AGERPRES - vin, 05 mai 2023, 11:44
Profit net în creştere cu 90% pentru Raiffeisen Bank România, în primul trimestru

„În primul trimestru din 2023 am acordat prioritate strategiilor centrate pe client, cum ar fi soluţiile financiare personalizate. Când vorbim de economiile noastre, de un credit, de un fond de pensii, de o asigurare sau alte servicii bancare, este bine să vorbim cu un expert bancar. De aceea, am lansat o nouă perspectivă în domeniul bancar care ne permite să răspundem nevoilor clienţilor noştri şi să îi putem sprijini şi ajuta în mod proactiv să-şi atingă obiectivele, Banking 1:1. Cu ajutorul aplicaţiei interactive Smart Finance, experţii noştri pot oferi clienţilor o soluţie personalizată. Am făcut această investiţie, ca parte din strategia noastră de democratizare a planificării financiare pentru toţi românii”, a declarat Zdenek Romanek, CEO & Preşedinte Raiffeisen Bank România.

Conform sursei citate, veniturile băncii s-au majorat faţă de anul precedent cu 28%, susţinute în principal de evoluţia activităţii de creditare pentru clienţii persoane juridice, dar şi de trendul ascendent al ratelor de piaţă în comparaţie cu primul trimestru al anului 2022.

Totodată, veniturile nete din comisioane au înregistrat o creştere uşoară de 1% an la an, datorită unei activităţi tranzacţionale intensificate în zona de carduri, dar şi din schimburi valutare.

La finalul primului trimestru, peste 60% din portofoliul total de clienţi persoane fizice erau clienţi digitali activi.

„Clienţii noştri au deschis peste 26.000 de planuri de economisire şi protecţie, economisire şi investiţii sau pensii facultative, cu peste 260% mai mult faţă de primul trimestru al anului trecut”, se menţionează în comunicat.

Totodată, Raiffeisen Bank are un portofoliu de peste 570.000 de carduri.

Raiffeisen Bank România are peste 2,3 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice şi 4.908 de angajaţi în 291 de unităţi, 1.123 ATM&MFM şi 28.100 POS-uri.

Te-ar mai putea interesa și
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni la nivel mondial. Exprimată în euro și incluzând dividendele......
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial ...
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Circulaţia feroviară în zona staţiei Constanţa a fost afectată temporar marţi după-amiaza, după ce mecanicul unui ...
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Circulaţia pe Podul Prieteniei, Giurgiu - Ruse, va fi restricţionată în zilele de 15 şi 16 iulie, în intervalul orar ...