Germania: Producţia industrială a scăzut în martie. Temerile despre o recesiune au crescut

Producţia industrială a Germaniei a scăzut în martie mai mult decât se estima, parţial din cauza performanţei slabe a sectorului auto, sporind temerile privind recesiunea în cea mai mare economie europeană, transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - lun, 08 mai 2023, 11:57
Germania: Producţia industrială a scăzut în martie. Temerile despre o recesiune au crescut

Conform datelor publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), producţia industrială a scăzut în martie cu 3,4% faţă de luna precedentă (când s-a înregistrat un avans de 2,1%), în timp ce analiştii estimau un declin de 1,3% în martie, scrie Agerpres.

„După o performanţă solidă a producţiei industriale la începutul anului, ne confruntăm în martie cu un declin neaşteptat”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Producţia de maşini şi componente auto a înregistrat un recul de 6,5%, în timp ce producţia de utilaje şi echipamente a scăzut cu 3,4%, iar în construcţii a fost raportat un declin de 4,3%.

De asemenea, comenzile industriale au scăzut în martie cu 10,7% faţă de luna precedentă, cel mai sever declin lunar din 2020, în perioada de vârf a pandemiei.

„Industria germană este afectată din ce în ce mai mult de majorarea dobânzilor pe plan global, care frânează dezvoltarea economică. Riscul unei recesiuni în Germania este în creştere”, a avertizat Ralph Solveen, economist şef la Commerzbank.

În ritm anual, producţia industrială a Germaniei a crescut în martie cu 1,8%, după un avans de 0,7% luna precedentă, în timp ce în primul trimestru din 2023 producţia industrială a urcat cu 2,5%, comparativ cu precedentele trei luni.

Carsten Brzeski, de la ING, se aşteaptă ca vânzările cu amănuntul şi exporturile să scadă în martie, ceea ce ar putea duce la revizuirea în scădere a datelor privind evoluţia economiei germane în primul trimestru din 2023.

Datele preliminare publicate recent de Destatis indică o stagnare a PIB-ului Germaniei în primele trei luni din acest an, după un declin de 0,5% în trimestrul patru din 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria s-a retras din "Coaliţia de Voinţă", ce reuneşte ţările europene care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, decizie luată de noul premier bulgar Rumen Radev, care consideră că......
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion Hubix EF TLH, societatea de proiect constituită pentru dezvoltarea etapelor E și F ale ansamblului The Lake Home ...
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial ...