Modificări pe ultima sută de metri a legislației privind SGR. Ministerul Mediului vrea să numească Comitetul de Supraveghere înainte de rotativa guvernamentală

Săptămăna viitoare vor intra în transparență decizională trei proiecte de acte normative ce completează legislația privind Sistemul de Garanție Returnare ( SGR). În plus, Ministerul Mediului vrea să numească Comitetul de supraveghere pentru implementarea și monitorizarea funționării SGR înainte de rotativa anunțată până la începutul lunii iunie. Din Comitet vor face parte patru reprezentanți ai ministerelor Mediului, Economiei și Antreprenoriatului.
Alina Stanciu - mar, 09 mai 2023, 12:19
Modificări pe ultima sută de metri a legislației privind SGR. Ministerul Mediului vrea să numească Comitetul de Supraveghere înainte de rotativa guvernamentală

Ministerul Mediului se pregătește de rotativa guvernamentală urgentând modificarea și completarea legislației privind sistemul de garanție returnare (SGR) ce va fi obligatoriu în România începând cu 30 noiembrie 2023. Astfel, săptămâna trecută, a lansat în dezbatere publică un proiect de HG  pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje prim are nereutilizabile (nr. 1074/2021). Proiectul stabilește, printre altele, cuantumul tarifului de administrare și tarifului de gestionare general pe care producătorii de deșeuri trebuie să le plătească RetuRO, administratorul SGR, în perioada 30 noiembrie 2023 – 31 decembrie 2024.

Urmează să fie lansate în dezbatere publică altre trei proiecte de ordin legate de metodologia pentru tariful de administrare, metodologia pentru tariful de gestionare și ordinul legat de modalitatea prin care RetuRO raportează despre activitatea desfășurată Comitetului de Supraveghere, ministerului și publicului larg.

Tariful de administrare se cifrează, conform proiectului de HG, la sume cuprinse între 0,03 lei pentru fiecare ambalaj din plastic transparent și 0,23 de lei pentru sticlele mai mari de 500 de ml și reprezintă suma de bani plătită RetuRO de către producători pentru fiecare unitate de ambalaj SGR introdusă pe piaţa naţională, destinată acoperirii costurilor generate de implementarea şi funcţionarea sistemului de garanţie-returnare, inclusiv eventualele penalităţi plătite de către administratorul SGR pentru neîndeplinirea obiectivelor de returnare.

Tariful de gestionare este între 0,1 lei pentru metal și 0,3 lei pentru sticlele de peste 500 de ml și reprezintă suma plătită prin transfer bancar de către RetuRO  comercianților pentru fiecare unitate de ambalaj SGR, care a fost returnată la punctele de returnare, respectiv predată de către comercianții HoReCa. Acesta acoperă costurilor în legătură directă cu îndeplinirea obligațiilor privind preluarea și stocarea ambalajelor SGR.

„Avem încă trei lucruri pe care trebuie să le reglăm. Sunt pregătite și vom avea astăzi discuții cu dl Ministru ( Barna Tánczos n.red) pe ele. Ordinele sunt gata la nivel de proiect și sper ca săptămâna aceasta să apară în dezbatere publică. Ca minister, ne dorim ca până la rotativă să tranșăm toate aceste aspecte- a HG-ului care a fost vineri pus în dezbatere publică și  să apară în Monitorul Oficial cele trei ordine legate de tarife și raportare”, a declarat Ráduly Róbert-Kálmán, consilier al Ministrului Mediului, în cadrul CSR Growing Responsible 2023, un eveniment IC Events.

Comitetul de Supraveghere al SGR va fi numit luna aceasta. Sunt patru locuri pentru ministere

Potrivit lui Ráduly Róbert-Kálmán, Ministerul Mediului vrea să numească în această lună, înainte de rotativa guvernamentală, inclusiv membrii Comitetul de Supraveghere pentru implementarea sistemului de garanție-returnare. Acesta este un organism cu rol de supraveghere, fără personalitate juridică, ce va funcționa pe lângă autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.

Potrivit Hotărârii 304/2023 pentru constituirea, aprobarea structurii și a modului de funcționare ale Comitetului de supraveghere pentru implementarea și monitorizarea funcționării ulterioare a sistemului de garanție-returnare,  în vigoare din 7 aprilie 2023,  Comitetul va fi format din reprezentanți ai producătorilor (un reprezentant al fiecărei asociaţii reprezentative a producătorilor care face parte din structura acţionariatului RetuRO), comercianților (un reprezentant al fiecărei asociaţii reprezentative a comercianţilor care face parte din structura acţionariatului RetuO) şi ai autorităţilor publice respectiv doi reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor; un reprezentant al Ministerului Economiei, un reprezentant al Ministerului Antreprenorialului şi Turismului.

Membrii Comitetului sunt reprezentaţi la nivel de ministru/secretar de stat/preşedinte sau director general cu responsabilităţi în domeniu, iar conducerea Comitetului este asigurată de un preşedinte, acesta fiind conducătorul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

„Ne dorim ca tot ceea ce este legat de RetuRO să fie în regulă”, conchide consilierul.
Sistemul de garanție-returnare vizează plata unei garanţii de 50 de bani atunci când cumpărăm o băutură (apă, băutură răcoritoare, bere, vin, etc.) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul îl va aduce într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără să fie condiţionat de prezentarea bonului fiscal.
Amintim că scopul acestui sistem de garanție returnare este de a introduce ambalajele în economia circulară, ajutând România să atingă țintele naționale de colectare și reciclare stabilite la nivel european.

Cadrul legal care stabilește implementarea sistemului de garanție-returnare a fost adoptat prin HG nr. 1074/2021, în octombrie 2021.

 

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Reportul la categoria I a jocului Joker a ajuns la 54,93 milioane de lei (aproximativ 10,78 milioane de euro), iar la categoria a II-a depăşeşte 423.900 de lei (peste 83.200 de euro), a anunţat......
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică va organiza luni o reuniune extraordinară la solicitarea Rusiei, în urma ...
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, Damasc, anulate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de zboruri ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că 36 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, ...
Germania pune filialele Rosneft sub administrare specială, pentru a controla activele companiei din ţară
Germania pune filialele Rosneft sub administrare specială, pentru a controla activele companiei din ţară
Guvernul german a plasat filialele din Germania ale grupului rus Rosneft sub administrare fiduciara, a anunţat sâmbătă ...