SUA au anunţat că au neutralizat un program spion rus folosit timp de 20 de ani – Departamentul Justiţiei

Statele Unite au anunţat marţi că au neutralizat un program spion rusesc numit "Snake" care a fost sursa a numeroase atacuri împotriva unor ţări membre NATO în ultimii 20 de ani, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 10 mai 2023, 09:38
SUA au anunţat că au neutralizat un program spion rus folosit timp de 20 de ani - Departamentul Justiţiei

Operaţiunea „Medusa” a scos din funcţiune acest software, care a permis serviciilor de securitate ruse (FSB) „să fure sute de documente sensibile din cel puţin 50 de ţări”, atacând în special departamentele IT ale guvernelor sau mass-media, potrivit unui comunicat al Departamentul de Justiţie al SUA.

„Datorită unei operaţiuni de înaltă tehnologie, care a transformat acest malware rus împotriva lui însuşi, agenţiile americane de aplicare a legii au neutralizat unul dintre cele mai sofisticate instrumente ruseşti de spionaj cibernetic”, a declarat ministrul adjunct al Justiţiei, Lisa Monaco.

Potrivit autorităţilor americane, software-ul era ghidat de la o unitate FSB numită „Turla”, situată în Ryazan, Rusia, şi putea să identifice, să fure documente şi să rămână nedetectat pe o perioadă nedeterminată. Agenţii „Turla” exfiltrau aceste date folosind reţeaua mondială de computere infectate.

Victime ale acestei acţiuni de spionaj au fost, de asemenea, identificate în Belgia, Ucraina, Statele Unite sau Georgia.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul britanic Financial Times, într-un interviu publicat joi şi citat de......
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane de euro
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane ...
Încă un portofoliu de spații logistice este scos la vânzare. China Investment Corporation (CIC), al treilea cel mai mare ...
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
Un grup de drone a fost detectat de radarele MApN în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Insulei Şerpilor, una ...
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului ...
Bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea ...