Care sunt cele mai importante şi performante companii din economie

Arctic, OMV Petrom Marketing, BAT România, Philip Morris Trading şi Coficab au fost cele mai importante şi performante companii din România în 2012, într-un clasament care cuprinde 300 de societăţi al căror scoring efectuat E&Y a luat în calcul atât indicatorii financiari, cât şi non-financiari.
Economica.net - J, 14 nov. 2013, 15:00
Care sunt cele mai importante şi performante companii din economie

Scoringul utilizat în analiză ţine cont de cei mai relevanţi indicatori financiari, cum ar fi nivelul vânzărilor, creşterea EBITDA şi alţi indicatori financiari calculaţi pe baza contului de profit şi pierdere şi a bilanţului contabil, dar şi indicatori non-financiari. Printre cele mai importante aspecte non-financiare luate în considerare au fost: numărul de angajaţi, tipul companiilor (listate sau nelistate, companii mari sau întreprinderi mici şi mijlocii), eforturile de responsabilitate corporativă şi dezvoltarea unui brand local, potrivit unui comunicat al E&Y România.

Cele cinci companii menţionate au obţinut cele mai mari scoringuri, de 4.050 şi 3.963.

Top 300 cele mai importante şi performante companii este împărţit în trei categorii: cele cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde lei, cele cu afaceri între 1 şi 2,5 miliarde lei şi cele cu afaceri sub un miliard lei.

Prima categorie cuprinde 25 de companii, care sunt în ordine: OMV Petrom Marketing, BAT, Electrica Furnizare, OMV Petrom Gas, Romgaz, MOL Romania Petroleum, Orange Romania, Vodafone Romania, OMV Petrom, Mediplus Exim, Automobile Dacia, Kaufland România, Selgros Cash&Carry, Carrefour România, Arcelor Mittal, Transelectrica, Real, Interagro, E.ON Energie, GDF Suez, Petrotel-Lukoil, Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream, Lukoil România şi Renault Industrie Roumanie.

La a doua categorie, cu afaceri între 1 miliard de lei şi 2,5 miliarde lei, sunt 72 de companii. Cele mai performante şi importante zece sunt Arctic, Philip Morris, Coficab, Delphi Packard, Heineken, Dedeman, Renault Commercial Roumanie, Distrigaz Sud Reţele, Samsung Electronics România şi Enel Energie Muntenia. Printre socităţile din acest top se mai regăsesc nume precum Mega Image, Auchan. Coca-Cola HBC România, Farmexpert, RCS&RDS, Ford, Ursus Breweries, CFR Călători, Loteria Română şi CNADNR.

Următorul eşalon, de 203 companii, cu afaceri sub 1 miliard lei, este condus de Henkel România, aceasta fiind urmată de Eaton Electro Producţie, Yazaki România, Porsche Intee Auto România, Metka Brazi, Hella România, Contitech, Wiee România, Kraft Foods şi TRW Automotive Safety Systems. În top se mai regasesc nume precum Interbrands, Apa Nova, Nestle, Unilever, Help Net, Quadrant Amroq Beverages, Compania Naţională a Huilei şi Kronospan.

„În anii financiari 2012 şi 2013, cele mai agile companii din România au depăşit condiţiile limitative ale situaţiei generale din economie. Printre strategiile de business alese au continuat să se regăsească reducerea costurilor şi eficientizarea operaţională, iar mulţi jucători au recurs la inovaţie pentru a atinge excelenţa în business-ul lor. Dar liderii fiecărui sector au ieşit în evidenţă prin spiritul antreprenorial remarcabil, fie că vorbim despre afaceri de familie, companii private sau corporaţii”, a declarat într-un comunicat Bogdan Ion, country managing partner al EY România şi Republica Moldova.

Raportul cuprinde clasamente pe 23 de sectoare.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către Allianz Țiriac, firmă fondată de Ion Țiriac și al doilea mare jucător......
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit ...
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...