CEZ anunţă că va plăti dividende record pentru 2022

Producătorul ceh de electricitate CEZ a propus joi să plătească dividende record pentru 2022, de 117 coroane (5,51 dolari) pe acţiune, după ce creşterile de pe pieţele de energie au majorat veniturile anul trecut, dar a avertizat că în acest an câştigurile vor fi afectate de noile taxe, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 11 mai 2023, 11:04
CEZ anunţă că va plăti dividende record pentru 2022

CEZ a raportat un declin de 60% al profitului net ajustat în primul trimestru din 2023, la 10,8 miliarde de coroane (508,43 milioane de dolari), în timp ce profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) a înregistrat un declin de 26%, la 32,5 miliarde de coroane, scrie Agerpres.

Fluctuaţiile de pe pieţe, după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, au dus la creşterea preţurilor la electricitate, majorând câştigurile companiile. Guvernul ceh a aprobat în 2022 plafonarea veniturilor companiilor care produc electricitate, pentru a putea finanţa măsurile destinate reducerii poverii preţurilor mari asupra gospodăriilor şi companiilor.

CEZ, unde statul ceh deţine o participaţie de 70%, a informat că impozitele şi taxele impuse de Guvern au costat compania 19 miliarde de coroane în primul trimestru din 2023.

Compania a înrăutăţit uşor limita superioară a previziunilor sale privind câştigurile din 2023, aşteptând un profit net ajustat între 33 şi 37 miliarde de coroane, în scădere de la 78,4 miliarde de coroane în 2022. în timp ce EBITDA ar urma să scadă la 105 – 115 miliarde de coroane.

CEZ a anunţat că va plăti anul acesta peste 100 miliarde de coroane statului ceh sub formă de dividende, impozite şi taxe asupra veniturilor.

La închiderea şedinţei de miercuri a Bursei de la Praga, acţiunile CEZ înregistrau o valoare de 1.222 coroane, cel mai ridicat nivel din 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite, deloc surprinzător, ar urma să-şi dubleze rezervele......
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului ...
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare ...
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...