Hidroelectrica, profit în creștere cu 34% în primul trimestru al lui 2023

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a obținut un profit net cu o treime mai mare față de cel din primul trimestru din 2022, chiar pe fondul semi-reglementării prețurilor.
Mihai Nicuţ - vin, 12 mai 2023, 13:16
Hidroelectrica, profit în creștere cu 34% în primul trimestru al lui 2023

Hidroelectrica a obținut un profit net de 1,74 miliarde de lei după primele trei luni din 2023, cu 34% mai mare decât cel din perioada aferentă a lui 2022, potrivi datelor Fondului Proprietatea, unicul acționar minoritar al companiei. Creșterea profitului net a survenit în urma unei creșteri a veniturilor cu aproape 37% față de primul trimestru din 2022.

În acest an, compania este obligată de lege să vândă prim mecanismul de achiziție centralizată (MACEE) mare parte din producție la prețul plafonat de 450 de lei/MWh.

“Conform conducerii, în T1 2023 Hidroelectrica SA a înregistrat un impozit pe venitul suplimentar de 230,6 milioane Lei, în scădere cu 32,2% față de T1 2022 și un cost cu apa uzinată de 163,6 milioane Lei, în creștere cu 47,5% față de T1 2022”, arată raportul Fondului Proprietatea.

“La 31 martie 2023 lichiditățile companiei erau de 4,89 miliarde Lei. La aceeași dată valoarea datoriilor totale purtătoare de dobânzi era de 473,5 milioane Lei comparativ cu 555,0 milioane Lei la sfârșitul lunii martie 2022”.

Hidroelectrica a terminat anul trecut cu un profit net contabil de 4,4 miliarde lei, cu peste 42% mai mare față de cel din 2021 (3,08 miliarde lei), și un nivel istoric, și îl va distribui aproape integral acționarilor, în două tranșe. Compania este în proces de listare la Bursa de Valori București (FP își scoate la vânzare acțiunile, nu și statul), în condițiile în care listarea în prima jumătate a acestui an a fost asumată de Guvernul României prin PNRR.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...