Marcu, ASF: Odată cu noile listări, estimăm o îmbunătăţire a lichidităţii la nivelul BVB

Odată cu noile listări pe care întreaga piaţă le aşteaptă în perioada următoare, estimăm o îmbunătăţire a lichidităţii la nivelul Bursei de Valori Bucureşti, punând astfel bazele trecerii la un alt nivel al pieţei noastre de capital, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu.
AGERPRES - lun, 15 mai 2023, 13:18
Marcu, ASF: Odată cu noile listări, estimăm o îmbunătăţire a lichidităţii la nivelul BVB

„Odată cu noile listări pe care sunt convins că întreaga piaţă le aşteaptă în perioada următoare, estimăm o îmbunătăţire a lichidităţii la nivelul Bursei de Valori Bucureşti, punând astfel bazele trecerii la un alt nivel al pieţei noastre de capital. Nu în ultimul rând, stabilitatea şi rezilienţa financiară continuă să fie una dintre priorităţile transversale şi intersectoriale ale autorităţii, pentru a contracara eventualele ameninţări ce pot apărea la adresa funcţionării pieţelor în condiţii optime de siguranţă şi încredere. În acest sens, încurajez toţi participanţii la piaţă să continue să manifeste prudenţă şi vigilenţă în investiţii şi în managementul acestora”, a menţionat Nicu Marcu, la debutul tranzacţionării acţiunilor Lion Capital (SIF Banat Crişana), sub noul simbol bursier (LION), scrie Agerpres.

Totodată, preşedintele ASF a subliniat că, la finalul lunii ianuarie, Contrapartea Centrală (CCP) a depus cererea de autorizare conform European Market Infrastructure Regulation (EMIR). Astfel, documentaţia a fost analizată, solicitându-se o serie de documente şi informaţii suplimentare.

„În acest context, ne aşteptăm ca până la sfârşitul anului CCP, cu sprijinul acţionarilor, în principal BVB şi OPCOM (Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale – n. r.), să continue demersurile de îndeplinire a tuturor cerinţelor suplimentare solicitate de autoritate şi să îndeplinească toate cerinţele impuse de regulamentul european. Autorizarea CCP-ului presupune constituirea unui colegiu de autorizare, în care ESMA, autoritate europeană, şi BNR vor avea un loc activ în procesul de autorizare”, a adăugat Marcu.

Potrivit acestuia, ASF a sprijinit şi va continua să sprijine, în limita competenţelor sale, instituţiile pieţei pentru existenţa la nivel naţional a unei Contrapărţi Centrale, care va creşte încrederea investitorilor străini pe piaţa locală şi va conduce la funcţionarea unei pieţe de derivate.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la finalul anului trecut, că listările anunţate ale Hidroelectrica şi Salrom, aprobate de statul român, pot fi un veritabil catalizator pentru accelerarea ritmului listărilor la Bursa de Valori Bucureşti şi pentru atragerea atenţiei investitorilor asupra pieţei noastre de capital.

„De asemenea, finalizarea cu succes a acestor listări la Bursa de Valori Bucureşti va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR la sfârşitul primului semestru al anului viitor. Este esenţial pentru economia românească să reuşim să atragem toate fondurile europene şi să investim fiecare euro din cele 90 de miliarde de euro pe care le avem la dispoziţie pentru dezvoltarea şi modernizarea României”, a afirmat Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la încheierea procesului verbal de recepție privind execuția lucrărilor de......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...