Vodafone anunţă cele mai mari concedieri din istoria sa

Noul şef al Vodafone, Margherita Della Valle, a anunţat marţi că în următorii trei ani va renunţa la 11.000 de angajaţi, pentru a simplifica şi a recâştiga competitivitatea grupului britanic de telecomunicaţii, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 16 mai 2023, 13:07
Vodafone anunţă cele mai mari concedieri din istoria sa

Sunt cele mai mari concedieri din istoria Vodafone, care are aproximativ 100.000 de angajaţi în Europa şi Africa, fiind unul dintre cele mai cunoscute branduri din Marea Britanie.

„Performanţa noastră nu este suficient de bună. Priorităţile mele sunt clienţii, simplificarea afacerii şi creşterea”, a declarat Della Valle, care a fost numită luna trecută director general permanent.

Marţi dimineaţa, acţiunile Vodafone înregistrau o scădere de 4,5%, cel mai semnificativ declin în cadrul indicelui principal FTSE 100 al Bursei de la Londra.

Della Valle a explicat că Germania, cea mai mare piaţă a Vodafone, a avut o evoluţie sub aşteptări, în timp ce Spania, este sub o revizuire strategică.

Indicând presiunile asupra afacerii, Vodafone a estimat că va genera flux de numerar de 3,3 miliarde de euro în acest an financiar, în scădere de la 4,8 miliarde de euro în anul care s-a încheiat la 31 martie 2023. Analiştii se aşteptau la 3,6 miliarde de euro.

Presiunile din Germania şi costurile mai ridicate cu energia au avut ca rezultat scăderea câştigurilor de bază ale grupului, la 14,7 miliarde de euro, în anul care s-a încheiat la 31 martie 2023, sub estimările grupului britanic de telecomunicaţii.

Della Valle a anunţat că va maximiza potenţialul clienţilor persoane juridice, un element important al strategiei de lungă durată a Vodafone, şi se va concentra pe elementele de bază, cum ar fi serviciile către clienţi.

Luna aceasta, Financial Times anunţa că Vodafone şi CK Hutchison sunt aproape de un acord care prevede unificarea operaţiunilor de telecomunicaţii din Marea Britanie, într-o tranzacţie în valoare de 15 miliarde de lire sterline (19 miliarde de dolari) care va da naştere celui mai mare operator de telefonie mobilă din Marea Britanie, cu 29 milioane de abonaţi.

Marţi, Vodafone a informat că nu există garanţii că această tranzacţie se va realiza şi nu a făcut alte comentarii.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...