CE ameninţă să acţioneze împotriva ţărilor care menţin controalele la frontiere în interiorul Schengen

Comisia Europeană are în vedere să desfăşoare un "proces de consultare formală" asupra controalelor la frontierele interne pe care unele dintre statele membre ale Schengen le menţin în interiorul acestui spaţiu de liberă circulaţie şi ameninţă cu acţiuni împotriva acestora în lipsa "unui angajament de schimbare" a acestei politici, se arată în cel de-al doilea raport privind Schengen publicat marţi, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mar, 16 mai 2023, 16:11
CE ameninţă să acţioneze împotriva ţărilor care menţin controalele la frontiere în interiorul Schengen

Documentul, care trece în revistă situaţia spaţiului de liberă circulaţie în ultimul an, enumeră bunele practici, dar şi „provocările” nerezolvate, precum şi domeniile de acţiune pe care Bruxellesul le consideră prioritare.

Printre aceste priorităţi se numără „eliminarea progresivă a controalelor pe termen lung la frontierele interne” şi înlocuirea lor cu „măsuri alternative de cooperare poliţienească”.

Bruxellesul reaminteşte că reintroducerea controalelor în interiorul frontierelor Schengen „trebuie să fie excepţională, limitată în timp şi o măsură de ultimă instanţă”. Din cauza migranţilor ilegali, şase state membre ale UE practică în prezent astfel de controale, respectiv Franţa, Austria, Germania, Danemarca, Slovacia şi Suedia, plus Norvegia şi Islanda, ţări care nu fac parte din UE, dar sunt membre ale spaţiului Schengen.

În raportul publicat marţi, Comisia menţionează că va lansa un „proces de consultare formală cu toate statele membre interesate” şi avertizează că este „dispusă să recurgă la măsurile legale aflate la dispoziţia sa în cazul în care aceste consultări nu vor avea ca rezultat un angajament clar de schimbare”.

Alte priorităţi înscrise în raport sunt consolidarea frontierelor externe, creşterea eficacităţii sistemului de repatriere a migranţilor ilegali şi consolidarea administrării Schengen, urmând astfel să fie emise recomandări pentru fiecare ţară.

De asemenea, Comisia cere Consiliului (ce reuneşte statele UE) să permită aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi să consolideze securitatea internă a acestui spaţiu de liberă circulaţie pentru a combate criminalitatea organizată şi traficul de droguri.

Comisia consideră de asemenea prioritară o mai bună folosire a pârghiei vizelor pentru abordarea problemei migraţiei ilegale şi alinierea politicilor de vize a statelor europene nemembre ale UE cu cea practicată de blocul comunitar.

Următorul Consiliu Schengen, care se va desfăşura pe 8 iunie, „va fi o oportunitate pentru miniştri să sprijine priorităţile politice identificate”, a indicat Comisia Europeană, îndemnând în acest context Suedia şi Spania, ţări care deţin actuala şi următoarea preşedinţie semestrială a Consiliului UE, „să urmărească realizarea priorităţilor şi acţiunilor propuse”

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 1 Nord a ajuns la un stadiu de 57,55% – constructor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 1 Nord a ajuns la un stadiu de 57,55% – constructor
Stadiul fizic al lucrărilor la lotul 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0 a ajuns la 57,55%, anunță vineri compania Retter, unul dintre constructorii lotului....
Ajutor pentru fermierii afectaţi de criza îngrăsămintelor. 540 de milioane de euro de la UE, dar fondurile totale ar putea ajunge la 1,5 miliarde
Ajutor pentru fermierii afectaţi de criza îngrăsămintelor. 540 de milioane de euro de la UE, dar fondurile totale ar ...
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un set de măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii care se confruntă cu creşterea ...
FOTO Metrou Gara de Nord – Gara Progresul: Metoda nouă folosită din cinci în cinci metri la investigațiile geotehnice pentru extinderea Magistralei 4
FOTO Metrou Gara de Nord – Gara Progresul: Metoda nouă folosită din cinci în cinci metri la investigațiile geotehnice ...
Compania românescă specializată în foraje geotehnice Geostud transmite noi informații despre stadiul investigațiilor ...
PE: Creşterile propuse pentru România în viitorul buget UE sunt insuficiente, iar tăierile la competitivitate şi apărare sunt o greşeală
PE: Creşterile propuse pentru România în viitorul buget UE sunt insuficiente, iar tăierile la competitivitate şi apărare ...
Parlamentul European consideră insuficiente creşterile propuse pentru România în noua variantă a bugetului multianual ...