Elon Musk l-a acuzat pe Soros că urăște întreaga umanitate, după ce miliardarul nonagenar și-a lichidat pachetul de acțiuni deținut la Tesla

Miliardarul Elon Musk a început să-l atace virulent pe omul de afaceri și filantropul George Soros, folosind platforma Twitter, după ce un document publicat de Comisia americană de Supraveghere a Burselor a arătat că Soros Fund Management a vândut întregul pachet de 16 milioane de dolari pe care-l deținea la Tesla, cu un preț de 1,68% mai mare comprativ cu prețul pe care îl plătise anul trecut la achiziție.
Cristian Negrei - mar, 16 mai 2023, 18:19
Elon Musk l-a acuzat pe Soros că urăște întreaga umanitate, după ce miliardarul nonagenar și-a lichidat pachetul de acțiuni deținut la Tesla

Mai întâi, fără nicio provocare aparentă, Musk a postat pe Twitter o comparație între Musk și Magneto, un personaj de benzi desenate X-Men care, după cum sugerează și numele, poate genera și controla câmpuri magnetice, relatează publicația MarketWatch.

Personajul Magneto a devenit astfel un nou trend pe Twitter după comparația făcută de Musk.

Musk nu a oferit o explicație pentru postare. Povestea de fundal a personajului din benzi desenate este, ca și cea a lui Soros, că este supraviețuitor al Holocaustului.

În urma acestei postări, scriitorul Brian Krassenstein a reacționat și a scris pe Twitter că experiențele lui Magneto i-au modelat perspectiva, precum și profunzimea și empatia și a spus că Soros este atacat fără oprire „pentru bunele sale intenții, pe care unii americani le consideră rele doar pentru că nu sunt de acord cu aceste afilieri politice.”

Musk a răspuns că Soros vrea „să erodeze însăși structura civilizației. Soros urăște umanitatea.” El nu a răspuns la întrebarea lui Krassenstein pe ce bază a făcut această afirmație.

Soros finanțează Fundațiile pentru Societatea Deschisă și susține organizații progresiste din întreaga lume, care au ca scop adesea protejarea libertății presei și a drepturilor civice.

Fratele lui Krassenstein, Ed, a rămas să-l apere pe Musk, în timp ce îl susținea și pe Soros. „Dacă ai de gând să pretinzi că cineva urăște umanitatea, simt că are nevoie de mai multe explicații. Aceasta este o acuzație destul de mare. Lucrul amuzant este că cred că Elon iubește umanitatea. Poate de aceea este atât de deranjant pentru mine”, a scris el pe Twitter unui utilizator.

 

Te-ar mai putea interesa și
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărţi numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, conform ordinului executiv de redenumire geografică semnat de......
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în ...
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ...
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit ...