Elon Musk s-a răzgândit şi spune că Tesla va face publicitate automobilelor sale

Fondatorul şi directorul general de la Tesla Inc, Elon Musk, care până acum nu a recurs la publicitatea tradiţională pentru a-şi vinde automobilele, a spus marţi seara că producătorul de automobile electrice va încerca să-şi facă publicitate pentru a vedea care sunt rezultatele, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 17 mai 2023, 09:02
Elon Musk s-a răzgândit şi spune că Tesla va face publicitate automobilelor sale

Potrivit lui Musk, este „ironic” faptul că pe lângă postul de CEO al Tesla este şi proprietarul reţelei sociale Twitter. Această platformă de social media este puternic dependentă de veniturile din publicitate şi în scurt timp va fi condusă de Linda Yaccarino, un veteran din industria de publicitate, care a fost angajată săptămâna trecută de Musk.

„Deci, cred că ar trebui să spun este că publicitatea este minunată şi toată lumea ar trebui să o facă”, a spus Musk la Adunarea Generală Anuală a acţionarilor Tesla, care a avut loc la Austin, Texas. „Vom încerca şi noi puţină publicitate să vedem care sunt rezultatele”, a adăugat patronul de la Tesla.

Aceste declaraţii scot în evidenţă eforturile lui Elon Musk de a întări încrederea investitorilor în perspectivele producătorului auto într-un moment în care intensificarea concurenţei şi încetinirea economiei a forţat Tesla să taie preţurile.

Începând din luna octombrie a anului trecut, când Musk a preluat Twitter, firmele de publicitate au abandonat platforma de social media, îngrijoraţi că mesajele lor publicitare ar putea apărea alături de un conţinut neadecvat după ce Twitter a pierdut aproape 80% din personal.

Timp de mai mulţi ani, Musk a refuzat la ideea de a face publicitate automobilelor sale, într-un mesaj postat pe Twitter în anul 2019 declarând chiar că „urăşte publicitatea”şi că „ne folosim banii pentru a face produse excelente”.

Însă, marţi Elon Musk s-a răzgândit şi a spus că mulţi oameni nu ştiu cât de accesibile sunt automobilele Tesla, precum şi cât de „uimitoare” sunt dotările şi funcţiile lor.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...