Promelek XXI investește în producția de tablouri electrice, care vor aduce 15% din business în următorii trei ani

Compania clujeană Promelek XXI, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de echipamente electrice, parte a grupului spaniol Elektra, investește în dezvoltarea liniei de business dedicată producției și echipării de tablouri electrice de automatizare pentru liniile și utilajele de producție.
Andrada Ghira - mie, 17 mai 2023, 15:45
Promelek XXI investește în producția de tablouri electrice, care vor aduce 15% din business în următorii trei ani

Segmentul de producție a adus anul trecut aproape 10% din business-ul companiei, de 40,5 milioane de euro. În plus, business-ul de producție a raportat o creștere cu 25% față de 2021. Cu diversificarea gamei de servicii și investițiile în producție, compania se așteaptă ca în următorii trei ani să ajungă la o creștere a ponderii producției în totalul afacerilor la 15%.

„Segmentul de producție din cadrul companiei noastre presupune echiparea tablourilor electrice pentru linii de producție in diverse domenii. Pe scurt, achiziționăm subansamble, pe care le integrăm în produsul finit și rezultă un tablou electric de automatizare. Acestea se echipează conform unor scheme electrice de automatizare incluse în softuri de specialitate care  reprezintă suportul de lucru pentru echipamentele de automatizare pe care le utilizăm. De asemenea, în cadrul acestei divizii, avem o paletă diversificată de servicii, cum ar fi pregătirea kit-urilor de cabluri, prelucrare mecanică, integrare software în echipamentele inteligente, montajul tablourilor pe echipamentele din cadrul liniilor de producție, punerea în funcțiune, precum si conectarea circuitelor de hidraulică și pneumatică acolo unde este cazul”, a declarat Remus Hațegan, Director Executiv Promelek XXI.

Pe segmentul de producție de tablouri electrice automatizate, compania colaborează, în principal, cu doi mari producători din industria de prelucrare a pieselor metalice și cea de producere de utilaje pentru ambalajele din industria alimentară. Promelek vizează majorarea treptată a business-ului de producție de tablouri electrice prin parteneriate cu companii producătoare locale.

200.000 de euro a investit pentru echiparea atelierului cu un utilaj de producție de serie, dar și extinderea spațiului de producție la aproximativ 1.800 mp. Odată cu această extindere, compania va opera pe o suprafață totală de peste 10.000 mp în Cluj-Napoca și în București, atât spații de birouri, depozite, producție și showroom-uri.

Promelek XXI și-a început activitatea în 1996, în Cluj-Napoca, sub denumirea Promod, oferind soluții complete pentru instalații electrice de joasă şi medie tensiune și o gamă completă de servicii tehnico-comerciale și logistice. Din anul 2011 Promod a devenit parte a grupului Elektra din Spania, unul dintre cei mai prestigioși jucători pe piața internațională de instalații și echipamente electrice, urmând ca în anul 2016 compania să își schimbe numele în cel actual.

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...