IIF: Datoria mondială a crescut în primul trimestru al acestui an până la aproape 305.000 de miliarde de dolari

Un indicator care măsoară gradul de îndatorare la nivel mondial a crescut în primul trimestru al acestui an până la aproape 305.000 de miliarde de dolari, iar creşterea costului serviciului pentru această datorie declanşează îngrijorări cu privire la tensiunile din sistemul financiar, arată un raport al Institutului Internaţional pentru Finanţe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, informează Reuters.
AGERPRES - J, 18 mai 2023, 11:18
IIF: Datoria mondială a crescut  în primul trimestru al acestui an până la aproape 305.000 de miliarde de dolari

Potrivit celor mai recente estimări publicate miercuri de IIF, datoria mondială a crescut cu 8.300 de miliarde de dolari în primele trei luni ale anului, până la 304.900 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat după primul trimestru al anului trecut şi a doua cea mai ridicată valoare trimestrială înregistrată vreodată.

„Datoria mondială este acum cu 45.000 de miliarde de dolari mai mare decât era înaintea pandemiei şi este de aşteptat să continue să crească în ritm rapid”, susţine IIF în raportul său trimestrial Global Debt Monitor.

După ce în 2021 a ajuns la un vârf de aproape 360%, raportul datorie/PIB s-a stabilizat la aproximativ 335%, peste nivelul la care era înainte de pandemie.

Îmbătrânirea populaţiei şi creşterea costurilor cu serviciile medicale continuă să pună presiuni pe partea de cheltuieli pentru guverne, în timp ce „agravarea tensiunilor geopolitice este aşteptată de asemenea să conducă la creşterea în continuare a cheltuielilor militare naţionale pe termen mediu”, susţin analiştii de la IIF.

În acelaşi raport se menţionează că 75% din sectorul pieţelor emergente a înregistrat o creştere a gradului de îndatorare în dolari în primul trimestru, cifra totală depăşind pentru prima dată pragul de 100.000 de miliarde de dolari. China, Mexic, Brazilia, India şi Turcia au înregistrat cele mai mari creşteri, arată datele IIF.

O parte dintre cele mai mari state emergente au profitat de relativa slăbiciune a dolarului american, care i-a atras pe investitori spre datoriile în monedele lor. Însă pentru alte state emergente, accesul la pieţele de obligaţiuni a fost mai dificil sau chiar inexistent ca urmare a creşterii dobânzilor pe pieţele dezvoltate sau a creşterii rapide a costurilor cu împrumuturile.

„Odată cu diminuarea diferenţialului de dobândă între pieţele emergente şi pieţele mature, datoriile în monedele locale emergente sunt mai puţin atractive pentru investitorii străini”, susţine IIF.

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...