Cea mai mare bancă din Moldova, Maib, a înregistrat un profit de aproape 17 milioane euro în trimestrul I, creştere de 26%

Maib, cea mai mare bancă din Moldova, a obţinut în primul trimestru din 2023, un profit net de 341 milioane lei moldoveneşti (echivalentul a 16,9 milioane euro), cu o creştere de 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, conform unui comunicat al băncii.
AGERPRES - lun, 22 mai 2023, 12:56
Cea mai mare bancă din Moldova, Maib, a înregistrat un profit de aproape 17 milioane euro în trimestrul I, creştere de 26%

„Rezultatele financiare solide ale băncii, împreună cu progresele realizate în cadrul iniţiativelor sale strategice, consolidează poziţia maib ca jucător cheie în sectorul bancar din Moldova. Sunt deosebit de mulţumit pentru succesul obţinut în parcursul nostru de digitalizare, deoarece numărul de utilizatori pentru aplicaţia mobilă a ajuns la 460 de mii, în creştere cu 42% faţă de un an în urmă, 324 mii în primul trimestru 2022, în timp ce 60% din depozite şi 38% din împrumuturi s-au realizat prin intermediul aplicaţiei mobile sau online în trimestrul unu, faţă de 29% din depozite şi 34% din împrumuturi în primul trimestru 2022. Maib a continuat să îmbunătăţească gestionarea costurilor, obţinând o reducere a raportului cost/venit la 51,7% de la 53,4% în primul trimestru 2023, în ciuda inflaţiei record şi a transformărilor continue. Finanţarea recentă de la IFC şi BERD va contribui la creşterea finanţării pentru întreprinderile moldoveneşti cu proiecte concrete în teren”, a declarat Giorgi Shagidze, directorul general Maib, scrie Agerpres.

Nivelul creditelor a ajuns în perioada menţionată la 22,4 miliarde lei moldoveneşti, echivalent a 1,11 miliarde euro, în creştere cu 9,3% faţă de T1 2022. Depozitele clienţilor au atins nivelul de 32 miliarde lei moldoveneşti, echivalentul a 1,58 miliarde euro, în creştere cu 20,1% faţă de primul trimestru 2022, iar numărul de carduri în circulaţie a crescut cu 4% faţă de ultimul trimestru din 2022, până la peste 1 milion.

De asemenea, peste 11.000 de noi utilizatori de maibank s-au alăturat platformei în fiecare lună, în medie, în primul trimestru din 2023, numărul total de utilizatori de aplicaţii ai băncii Maib depăşind 460.000, în creştere cu 43% faţă de T1 2022. 60% din depozite şi 38% din împrumuturi au provenit prin aplicaţia de mobil sau online în primul trimestru 2023.

Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova, cu o cotă de 31,9% din depozite şi 37% din credite din întregul sistem bancar la sfârşitul primului trimestru 2023. Banca este de importanţă sistemică şi deserveşte aproape o treime din populaţia ţării. Din 2018, cel mai mare acţionar al maib este un consorţiu, care include Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup lider în gestionarea activelor din statele baltice şi Horizon Capital, un fond de investiţii privat axat pe pieţele emergente din Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară în funcție de noua formă a legii salarizării
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară ...
Protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea unui conflict de muncă, în funcţie de forma noii legi a salarizării,......
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce progrese au mai făcut turcii de la Mapa – Cengiz la cele trei tuneluri în lucru
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce progrese au mai făcut turcii de la Mapa – Cengiz la cele trei tuneluri în ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) detaliază miercuri stadiul lucrărilor la secțiunea ...
CCR a validat o excepție de la o directivă UE prin care se permite finanțarea cu fonduri publice a instalării cazanelor alimentate cu combustibili fosili
CCR a validat o excepție de la o directivă UE prin care se permite finanțarea cu fonduri publice a instalării cazanelor ...
Curtea Constituţională a României a validat miercuri o dispoziţie legală adoptată în Parlament prin care se permite ...
Prima tranzacție cu energie electrică cu profil solar a avut loc la BRM pe piața dedicată. Prețul a fost de 275 de lei/MWh
Prima tranzacție cu energie electrică cu profil solar a avut loc la BRM pe piața dedicată. Prețul a fost de 275 de lei/MWh
Bursa Română de Mărfuri (BRM) anunță încheierea primei tranzacții de energie electrică cu profil solar din România, ...