Sute de salariaţi de la Disneyland Paris au intrat în grevă pentru a obţine salarii mai mari

Mai multe sute de salariaţi de la parcul de distracţii Disneyland Paris au intrat marţi dimineaţa în grevă, susţinuţi de confederaţia sindicală CGT, pentru a obţine o majorare salarială de 200 de euro şi plata orelor suplimentare pentru duminicile lucrate, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 23 mai 2023, 15:51
Sute de salariaţi de la Disneyland Paris au intrat în grevă pentru a obţine salarii mai mari

Peste 500 de salariaţi care exercită diferite meserii în cadrul Disneyland Paris, cum ar fi în sectorul hotelier, al mentenanţei sau securităţii, au intrat în grevă, susţine CGT. Greviştii solicită o majorare salarială de 200 de euro pe lună, o plată dublă pentru o duminică lucrată, dar şi „îmbunătăţirea condiţiilor de muncă”, potrivit CGT.

Contactată de AFP, conducerea Disneyland Paris, care numără aproximativ 17.000 de salariaţi, nu a dorit să comenteze.

Sindicatul majoritar, CFDT, solicită la rândul său conducerii parcului de distracţii „să înceapă imediat negocierile cu privire la salarii”, în contextul unei inflaţii ridicate în Franţa.

Parcul de distracţii Disneyland Paris este amplasat în localitatea Marne-la-Vallée, regiunea Ile-de-France din jurul Parisului. Este prima destinaţie turistică privată din Europa şi, cu 17.000 de salariaţi, este şi cel mai mare angajator la o singură locaţie din Franţa.

Disneyland Paris nu a mai comunicat numărul de vizitatori după 2015, an în care a fost frecventat de 14,8 milioane de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste un milion de euro....
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...