Noi acorduri economice între China şi Rusia

Prim-ministrul rus Mihail Mişustin a semnat miercuri la Beijing o serie de acorduri cu China şi a apreciat că relaţiile bilaterale se află la un maxim istoric, informează Reuters.
AGERPRES - mie, 24 mai 2023, 12:41
Noi acorduri economice între China şi Rusia

Şeful guvernului de la Moscova este cel mai înalt oficial rus care face o vizită în China după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut. El s-a întâlnit cu omologul său chinez, Li Qiang, şi urma să fie primit de preşedintele Xi Jinping, scrie Agerpres.

„Astăzi, relaţiile dintre Rusia şi China sunt la un nivel fără precedent. Sunt caracterizate de respectul reciproc faţă de interesele celeilalte părţi, de dorinţa de a reacţiona împreună la probleme, care sunt legate de turbulenţele crescute pe arena internaţională şi de modelul de presiune senzaţională din partea Occidentului. Cum spun prietenii noştri chinezi, uniţi putem muta munţii”, i-a declarat Mişustin lui Li.

La rândul său, premierul chinez a dat asigurări că ţara sa „este dispusă să colaboreze cu Rusia” şi iar promovarea unei „cooperări pragmatice” poate duce relaţiile la un nou nivel.

Vizita are loc după ce atât Rusia, cât şi China au reacţionat vehement la declaraţiile liderilor din G7 – grupul ţărilor democratice cu cele mai dezvoltate economii. Beijingul a respins încercările Occidentului de a face o legătură între relaţiile ruso-chineze şi războiul din Ucraina, insistând că legăturile bilaterale nu încalcă normele internaţionale şi nu vizează nicio altă ţară, iar China are dreptul să colaboreze cu cine doreşte.

Afectată de sancţiunile occidentale, Moscova mizează pe sprijinul Beijingului, însă chinezii nu depind la fel de mult de ruşi, apreciază Reuters; agenţia menţionează importanţa achiziţiilor de petrol şi gaze ale Chinei. Se estimează că livrările de energie din Rusia către China vor creşte anul acesta cu 40%.

În aprilie, exporturile chineze către Rusia au continuat să crească, fiind cu 153,1% mai mari decât în urmă cu un an, după ce deja se dublaseră în martie, conform datelor autorităţilor vamale. Cele două ţări discută şi furnizarea de echipament tehnologic pentru Rusia, arată agenţia de presă Interfax, preluată de Reuters.

Memorandumurile de înţelegere încheiate miercuri includ un acord legat de investiţiile în serviciile comerciale, unul privind exportul de produse agricole către China şi altul pentru cooperarea în domeniul sportului.

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a declarat luni, la o întâlnire cu Chen Wenqing, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, responsabil cu poliţia, problemele juridice şi informaţiile, că pentru Rusia aprofundarea relaţiilor cu China reprezintă o orientare strategică.

China nu a criticat deschis agresiunea rusă împotriva Ucrainei, însă din februarie preşedintele Xi a promovat un plan de pace cu 12 puncte, primit cu scepticism în Occident şi salutat prudent la Kiev. Săptămâna trecută, reprezentantul special al Chinei pentru afaceri eurasiatice, Li Hui, a făcut o vizită în Ucraina, unde s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski, la începutul unui turneu în Europa. Beijingul a prezentat acest demers diplomatic ca pe un efort de promovare a negocierilor de pace şi a rezolvării politice a crizei, reaminteşte Reuters. Li Hui urmează să ajungă vineri şi în Rusia, a anunţat agenţia de presă oficială rusă TASS.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...