Jim Farley, CEO Ford: Vehiculele electrice vor continua mulți ani de acum încolo să fie mai scumpe decât cele cu combustie internă

Vehiculele electrice (EV) ar putea să nu ajungă la paritatea costurilor cu vehiculele alimentate cu motoare cu combustie internă (ICE) până după 2030, a afirmat miercuri directorul general al Ford, Jim Farley, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 31 mai 2023, 21:20
Jim Farley, CEO Ford: Vehiculele electrice vor continua mulți ani de acum încolo să fie mai scumpe decât cele cu combustie internă

Vorbind la o conferinţă a investitorilor, şeful Ford a declarat că vehiculele electrice vor continua să fie mai scumpe decât cele cu motoare cu combustie internă până la a doua şi a treia generaţie de vehicule care vor intra în producţie după 2025.

Între 2030 şi 2035, a adăugat Farley, cea mai mare parte a economiilor de costuri la EV vor veni „în urma scăderii semnificative a numărului de angajaţi”, deoarece vehiculele vor fi mai simplu de produs, cu mai puţine componente şi vor fi echipate cu baterii mai mici, care folosesc materiale mai ieftine.

De asemenea, şeful Ford a previzionat o scădere a costurilor de distribuţie, în urma vânzărilor EV online.

Farley a anunţat că divizia Ford de servicii de software are acum peste 600.000 de abonaţi, triplu faţă de anul trecut. În condiţiile în care firma îşi extinde capacităţile de a strânge date de la vehicule şi şoferi, este normală majorarea diviziei Ford de servicii de software, a subliniat Farley.

Întrebat de o potenţială consolidare la nivelul industriei auto în următorii cinci ani, Farley a estimat „o accelerare a cooperării”, citând tranzacţii cum ar fi recentul acord prin care Ford va putea folosi reţeaua de încărcare a Tesla pentru viitoarele sale vehicule electrice.

„Cooperarea este esenţială, în special pentru companiile care poate nu au resurse pentru a produce ecosistem complet EV”, a declarat şeful Ford.

Compania a anunţat recent că se aşteaptă în acest an la un profit operaţional ajustat de între 9 şi 11 miliarde de dolari. Cifra include o pierdere anticipată de trei miliarde de dolari la divizia de vehicule electrice, Model e.

În primul trimestru din 2023, Ford a pierdut mai mult de 60.000 dolari per vehicul electric vândut.

Producătorul auto american are trei divizii: Ford Model e (vehicule electrice), Ford Blue (vehicule pe combustie) şi Ford Pro (vehicule comerciale şi servicii).

Sursa foto: Media.ford.com

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a eşuat în eforturile sale de a înlocui dolarul american cu yuanul chinezesc – Bloomberg
Rusia a eşuat în eforturile sale de a înlocui dolarul american cu yuanul chinezesc – Bloomberg
Rusia a renunţat la eforturile care vizau înlocuirea dolarului american cu yuanul chinezesc în plăţile sale transfrontaliere, ca urmare a presiunilor vizând introducerea de sancţiuni secundare......
Două hoteluri noi în Ploieşti sub brandul Accor, dezvoltate împreună cu investitori locali
Două hoteluri noi în Ploieşti sub brandul Accor, dezvoltate împreună cu investitori locali
Accor, unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, anunță semnarea a două contracte de franciză pentru dezvoltarea ...
Ai 3 mașini pe firmă? De la ce număr de vehicule merită un sistem de monitorizare prin GPS
Ai 3 mașini pe firmă? De la ce număr de vehicule merită un sistem de monitorizare prin GPS
Monitorizarea prin GPS este percepută, de cele mai multe ori, ca o soluție pentru companiile cu zeci sau sute de vehicule ...
Ce spune procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, după conferinţa președintelui Nicușor Dan
Ce spune procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, după conferinţa președintelui Nicușor Dan
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, îi transmite preşedintelui Nicuşor Dan că există ...