Preţurile pentru producţia industrială au scăzut cu 2,9% în Uniunea Europeană, în aprilie. Eurostat a precizat că datele pentru România sunt confidenţiale

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au scăzut cu 2,9% în Uniunea Europeană şi cu 3,2% în zona euro, în aprilie, comparativ cu martie, când s-a înregistrat un declin de 1,3% atât în UE, cât şi în zona euro, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
AGERPRES - lun, 05 iun. 2023, 14:52
Preţurile pentru producţia industrială au scăzut cu 2,9% în Uniunea Europeană, în aprilie. Eurostat a precizat că datele pentru România sunt confidenţiale

În aprilie, comparativ cu luna precedentă, singurele state membre UE care au raportat creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost Germania (0,3%), Danemarca (0,2%), Grecia, Cipru, Malta şi Slovenia (toate cu 0,1%), iar cel mai semnificativ declin a fost în Belgia (minus 9,1%), Italia (minus 6,5%) şi Irlanda (minus 6,3%).

Eurostat precizează că în aprilie preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de o scădere cu 8,9% a preţurilor la energie şi cu 0,6% la preţurile bunurilor intermediare, în timp ce au crescut preţurile bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 0,1%) şi cele ale bunurilor de folosinţă imediată şi ale bunurilor de capital (ambele cu 0,4%).

Eurostat precizează că datele pentru România sunt confidenţiale.

În aprilie, comparativ cu perioada similară din 2022, preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut cu 2,3% în Uniunea Europeană şi cu 1% în zona euro.

În aprilie, comparativ cu perioada similară din 2022, cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale în UE s-a înregistrat în Ungaria (41,7%), Letonia (22,7%) şi Slovacia (18,2%), iar cel mai semnificativ declin a fost în Irlanda (minus 21,4%), Grecia (minus 13,1%) şi Belgia (minus 6,8%).

Eurostat precizează că în aprilie preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de o creştere cu 11,3% la preţurile pentru bunurile de folosinţă imediată, cu 7% la preţurile bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 6,1% la preţurile bunurilor de capital şi cu 1,5% la preţurile bunurilor intermediare, în timp ce au scăzut cu 5,6% cele la energie.

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Te-ar mai putea interesa și
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ce valoarea cumpărăturilor online de bunuri și servicii a atins 12,9......
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...