Grupul german ThyssenKrupp Marine Systems a semnat un memorandum cu o firmă indiană pentru construirea a șase submarine

Compania germană ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) a semnat miercuri un memorandum de înţelegere cu compania publică indiană Mazagon Dock Shipbuilders (MDS) pentru posibila construcţie a şase submarine pe teritoriul indian, transmite agenţia EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 07 iun. 2023, 21:56
Grupul german ThyssenKrupp Marine Systems a semnat un memorandum cu o firmă indiană pentru construirea a șase submarine

Acordul a fost semnat în cadrul unei ceremonii desfăşurate în oraşul financiar Mumbai, la care a fost prezent ministrul german al Apărării, Boris Pistorius (foto), care se află într-o vizită oficială în India.

Memorandumul, care prevede posibila construcţie a şase submarine, este „o piatră de hotar, se poate spune, pentru un nou proiect emblematic într-un domeniu tehnologic cheie”, a declarat presei Pistorius.

Acordul se înscrie în cadrul unei apropieri a ţărilor occidentale de India în ultimele luni, chiar dacă New Delhi se abţine să condamne invazia Rusiei în Ucraina, aşa cum i se solicită, din cauza relaţiei sale strânse cu Moscova, unul dintre principalii săi furnizori de echipamente de apărare.

În cadrul unei întrevederi avute marţi cu omologul său indian Rajnath Singh, Pistorius a subliniat că gigantul asiatic este „un partener strategic important nu numai pentru Germania, ci şi pentru Uniunea Europeană”.

Pistorius a sosit luni în India pentru o vizită de patru zile în timpul căreia, pe lângă întâlnirea cu Singh, a avut întâlniri cu reprezentanţi ai mai multor companii indiene din domeniul apărării.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit că Rusia are obligaţia de a se alătura unui armistiţiu privind......
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...