Consiliul Concurenței pledează pentru eliminarea barierelor care blochează concurența din domeniul materialelor de construcții

Concurența este redusă pe unele piețe din sectorul materialelor de construcții, ceea ce conduce la creșteri mari de prețuri pentru anumite produse, a constatat Consiliul Concurenței în urma unui studiu derulat în acest domeniu. Ca urmare, autoritatea susține stimularea concurenței prin eliminarea barierelor care blochează dezvoltarea acestui sector.
Ion Dobreanu - joi, 08 iun. 2023, 18:26
Consiliul Concurenței pledează pentru eliminarea barierelor care blochează concurența din domeniul materialelor de construcții

„Ne așteptăm la un avans considerabil al sectorului construcțiilor, dar pe unele piețe de materiale concurența este redusă determinând prețuri mari. În această zonă trebuie identificate și eliminate barierele pentru a intensifica concurența atât prin extinderea capacității de producție a anumitor materiale pentru construcții, cât și prin intrarea pe piață a unor noi concurenți. În acest sens, intenția Ministerului Economiei de a lansa o schemă de ajutor de stat pentru a finanța investițiile și capacitățile de producție ale firmelor de materiale de construcții este binevenită. În urma acestor investiții, companiile își vor crește gradul de eficiență şi vor putea oferi produsele la prețuri competitive”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Astfel, Consiliul Concurenței analizează barierele legislative sau de altă natură care stau în calea extinderii producției locale de materiale de construcții, ținând cont și de faptul că prețurile din această industrie au crescut și pe fondul scumpirii materiilor prime, a energiei și a transportului.

Autoritatea de concurență a constatat, în urma unui studiu că majorările de preț din sectorul construcțiilor diferă de la un material la altul. Spre exemplu, în cazul produselor care sunt distribuite pe piețe mai degrabă naționale, cum ar fi blocurile ceramice, cimentul sau BCA-ul, consumul fiind acoperit în mare parte din producția internă, prețurile sunt influențate mai degrabă de factori locali. În schimb, în cazul materialelor care sunt comercializate pe piețe mai mari, ce depășesc teritoriul național, cum ar fi bitumul și polistirenul, pentru care materia primă este cumpărată doar din import, prețurile sunt influențate de factori internaționali, inclusiv de condițiile de transport.

Această tendință de creștere accelerată a prețurilor materialelor de construcții este înregistrată și la nivel european. Astfel, dificultățile create de prețurile mari ale energiei electrice, ale gazelor naturale sau ale carburanților au avut impact semnificativ asupra prețurilor tuturor materialelor pentru construcții comercializate atât pe piețe locale, cât și pe piețe internaționale.

Autoritatea de concurență a constatat că în primele șase luni ale anului 2022 comparativ cu anul 2020, prețul BCA-ului a crescut cu 28,2%, al cimentului cu 30%, pentru polistiren extrudat (XPS) prețul s-a majorat cu 42%, iar pentru blocuri ceramice cu 49,8%.

Având în vedere că bitumul este un produs rezidual al rafinării petrolului și provine mai ales din import, prețul din România a fost puternic influențat de cel al barilului de țiței Brent. Astfel, prețul unei tone de bitum cu aplicații rutiere a urcat în iunie 2022 cu 71,4% față de 2020 și cu 36% față de 2021.

Referitor la prețurile polistirenului expandat (EPS) și al anumitor produse din lemn pentru construcții, acestea au înregistrat creșteri semnificative în 2022, față de 2020: cherestea uscată – 68%, grinzi de lemn – 83% și EPS – 129%.

Creșterea de 129% a fost cauzată de majorarea prețului materiei prime, adică a stirenului, la nivel internațional. Întrucât în România nu există niciun producător de monomer de stiren și niciun producător de granule de polistiren, toată materia primă necesară producției locale este importată din Europa sau Asia, iar prețul autohton este corelat cu prețul internațional al stirenului.

În ceea ce privește prețul cherestelei uscate nerindeluite, acesta a înregistrat un avans de 77%, în timp ce prețul mediu pentru grinzi rășinoase a crescut cu 100%, în perioada analizată.

De menționat este faptul că prețurile unor materiale de construcții, precum bitum sau anumite produse metalurgice, sunt puternic corelate cu cele înregistrate pe bursele internaționale

Studiul privind piața materialelor pentru construcții în România este disponibil pe site-ul autorității de concurență.

 

Te-ar mai putea interesa și
Renault Scenic E-Tech a câștigat ediția din 2024 a competiției Best Electric Car in Romania
Renault Scenic E-Tech a câștigat ediția din 2024 a competiției Best Electric Car in Romania
Juriul competiției Best Electric Car in Romania a decis că modelul Renault Scenic E-Tech este mașina care merită trofeul ediției din 2024....
Lanțul de saloane de frumusețe și coafură GETT’S a înregistrat o cifră de afaceri de 3,4 milioane de euro în 2023 și annță deschiderea unei noi unități de lux
Lanțul de saloane de frumusețe și coafură GETT’S a înregistrat o cifră de afaceri de 3,4 milioane de euro în 2023 ...
GETT’S, una dintre cele mai mari rețele în domeniul frumuseții și al coafurii în România pentru segmentul de 4 si ...
Consiliul Experţilor Economici din Germania și-a înrăutățit previziunea privind evoluția economiei din acest an
Consiliul Experţilor Economici din Germania și-a înrăutățit previziunea privind evoluția economiei din acest an
Consiliul Experţilor Economici din Germania (GCEE) a redus previziunile privind creşterea în 2024 a celei mai mari economii ...
ROCA Industry raportează pentru primul trimestru o cifră de afaceri consolidată de 141,5 milioane de lei
ROCA Industry raportează pentru primul trimestru o cifră de afaceri consolidată de 141,5 milioane de lei
ROCA Industry, primul holding industrial din România, specializat în materiale de construcții, listat pe piața principală ...