Amendă pentru Romtelecom: 300.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiilor de folosire a unei licenţe

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a sancţionat Romtelecom cu o amendă de 300.000 lei pentru că nu a respectat în totalitate obligaţiile pe care şi le-a asumat prin utilizarea licenţei de comunicaţii mobile în benzile de frecvenţe 410-415/ 420-425 MHz.
Economica.net - vin, 22 nov. 2013, 09:56
Amendă pentru Romtelecom: 300.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiilor de folosire a unei licenţe

În cadrul procedurii de acordare a licenţei de comunicaţii mobile în benzile de frecvenţe 410-415/ 420-425 MHz organizate de Autoritate în anul 2008, Romtelecom şi-a asumat obligaţia de a acoperi teritoriul naţional cu semnal radio într-un procent de 90,05%, precum şi de a acoperi un anumit număr de oraşe şi drumuri corespunzătoare fiecărei faze de dezvoltare a reţelei.

„Pentru a verifica îndeplinirea acestor obligaţii, ANCOM a efectuat o campanie de măsurători pe teren care a inclus 4.474 din cele 4.975 de drumuri pe care operatorul s-a obligat să le acopere în baza licenţei deţinute, respectiv 268 din cele 269 de oraşe asumate prin licenţă. În urma centralizării rezultatelor, inspectorii ANCOM au constatat că un număr de 1.785 de drumuri nu sunt acoperite în proporţia asumată prin licenţă, iar în 20 dintre localităţile măsurate acoperirea cu semnal radio este mai mică decât cea asumată de operator”, se arată într-un comunicat al autorităţii.

Potrivit ANCOM, nerespectarea de către operator a obligaţiilor de acoperire, potrivit licenţei de utilizare a frecvenţelor radio în vederea furnizării de reţele şi servicii de comunicaţii mobile, constituie contravenţie şi a fost sancţionată de ANCOM cu amendă în valoare de 300.000 lei.

Pe aceste frecvenţele menţionate pot fi oferite servicii de voce, servicii de transmisiuni de date la o viteză medie de transfer download de 128 Kb/s şi servicii specifice sistemelor PAMR (servicii de voce push to talk, servicii simultane de voce şi date, servicii de dispecerat, prioritizarea şi punerea în aşteptare automată a convorbirilor, convorbiri între componenţii unui grup definit, alocare dinamică în grupuri). Serviciile opţionale ce pot fi oferite sunt servicii de localizare, de pachete de date/IP, capabilitatea de a furniza servicii de reţele private virtuale (VPN) şi aplicaţii video.

Te-ar mai putea interesa și
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău. ...
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...