Fondul Proprietatea şi-ar vinde activele pe piaţa externă prin certificate de depozit. Conpet, primul vizat

Franklin Templeton a solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să adapteze reglementările astfel încât certificatele de depozit să poată fi folosite şi ofertele de vânzare secundare, nu doar pentru ofertele publice iniţiale. Primul pachet vândut astfel ar putea fi cel la Conpet Ploieşti.
Economica.net - vin, 22 nov. 2013, 10:38
Fondul Proprietatea şi-ar vinde activele pe piaţa externă prin certificate de depozit. Conpet, primul vizat

Managementul Fondului Proprietatea (FP) lucrează la mai multe tranzacţii de vânzare de active, una dintre acestea fiind vânzarea de acţiuni Conpet Ploieşti (COTE).

FP încearcă să obţină lichidităţi pentru a avea banii necesari în vederea derulării programului de răscumpărare şi de distribuţie de bani către acţionari, le-a spus Greg Konieczny acestora în AGA, potrivit Mediafax.

Fondul a anunţat recent că vrea să vândă cel mult 10% din acţiunile Conpet Ploieşti (COTE), pachet evaluat la maxim 38,43 milioane lei (8,6 milioane euro), în funcţie de cea mai recentă cotaţie de la bursă.

Pachetul pe care Fondul vrea să îl vândă reprezintă aproximativ o treime din participaţia pe care FP o are la Conpet. Fondul deţinea la finele anului trecut 29,7% din titlurile Conpet.

COTE valorează peste 384 milioane de lei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Conpet ar putea fi primul pachet vândut de FP prin intermediul certificatelor de depozit. Acestea se emit în contul unor acţiuni şi dau toate drepturile rezultate din proprietatea acţiunilor.

FP a solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să adapteze reglementările astfel încât certificatele de depozit să poată fi folosite şi ofertele de vânare secundare, nu doar pentru ofertele publice iniţiale.

Prin certificate de depozit globale (GDR) s.a vândut peste 30% din volumul acţiunilor Romgaz (SNG) în cadrul recentei oferte publice de vânzare (IPO).

Electrica

FP ar putea face un schimb de acţiuni, cedând acţiuni de la filialele Electrica, aflate în portofoliul său, pentru acţiuni ale societăţii mamă Electrica. Desigur, ar putea să vândă direct pachetele deţinute la aceste filiale.

Electrica urmează să se listeze la BVB.

Te-ar mai putea interesa și
TOP. Cele mai mari bănci din România. CEC rămâne surpriza, Unicredit dezamăgește
TOP. Cele mai mari bănci din România. CEC rămâne surpriza, Unicredit dezamăgește
Ierarhia băncilor nu pare a fi schimbată radical. Unicredit nu a urcat pe ]n top 3 nici după achiziția Alpha Bank, în timp ce statul, prin CEC Bank, rămâne în ierahia marilor bănci.......
Rate mai mici de la 1 iulie. IRCC se duce sub nivelul anterior, dar nu sunt motive de mare bucurie. Cât economisesc românii cu credite?
Rate mai mici de la 1 iulie. IRCC se duce sub nivelul anterior, dar nu sunt motive de mare bucurie. Cât economisesc românii ...
IRCC valabil de la 1 iulie va scădea de la 5,58% la 5,56%. Impactul minor pentru creditele românilor raportate la dobândă ...
Irak: 47 de oficiali, între care mai mulţi parlamentari, arestaţi în cadrul unei operaţiuni anticorupţie
Irak: 47 de oficiali, între care mai mulţi parlamentari, arestaţi în cadrul unei operaţiuni anticorupţie
Autorităţile irakiene au arestat duminică 47 de oficiali, între care mai mulţi parlamentari, în cadrul unei operaţiuni ...
Putin promite să asigure securitatea Rusiei în faţa intensificării atacurilor ucrainene
Putin promite să asigure securitatea Rusiei în faţa intensificării atacurilor ucrainene
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a angajat duminică să "asigure" securitatea ţării şi să facă faţă "provocărilor", ...