Nicuşor Dan: Cel mai probabil toată zona Unirii va fi decopertată

 Scenariul "cel mai probabil" este că toată zona Unirii va fi decopertată, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
AGERPRES - mar, 13 iun. 2023, 15:10
Nicuşor Dan: Cel mai probabil toată zona Unirii va fi decopertată

„Pentru moment, problema pe care o avem acolo este cu planşeul, care este foarte degradat. Planşeul urmează cursul râului Dâmboviţa în linii mari. (…) Deasupra planşeului este şi metroul şi pasajul”, a spus Nicuşor Dan, marţi, la Digi24.ro.

Nicuşor Dan a spus că există trei faze ale proiectului, dintre care o expertiză preliminară care s-a finalizat.

„Urmează o expertiză care a început, dar care nu s-a finalizat încă şi care o să spună care este soluţia optimă pentru repararea acestui planşeu (…). Există în linii mari două variante – să se sape tot, să se ia planşeul, să se pună altul şi a doua – pe planşeul existent să se facă lucrări de susţinere. Din câte înţeleg eu, varianta spre care care merge expertiza este cea în care se sapă tot şi se pune un planşeu nou”, a punctat primarul general al Capitalei.

El a estimat că lucrările vor dura un an şi jumătate – doi ani, iar intersecţia de la Unirii va fi blocată.

„Pasajul pe care îl avem acum la Unirii nu va fi funcţional (…) Va trebui să găsim nişte metode de ocolire. După ce o să avem expertiza o să facem (…) o evaluare a metodei de a devia traficul. (…) O să fie o mare problemă de trafic, dar e inevitabilă. Nu poţi să aştepţi până o să cadă planşeul”, a declarat Nicuşor Dan.

El a adăugat că inclusiv o parte dintre fântânile din Piaţa Unirii vor fi săpate.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol,......
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...